FOTO VIDEO Marea Neagră, în culori de vară. O tabără de creație cu pictori și designeri vestimentari și-a deschis porțile la Eforie Sud

Expoziție vestimentară la Eforie. FOTO Liliana Boioglu

Vara aduce la malul mării o tabără de creație elitistă care reunește sub aceeași cupolă pictori și creatori vestimentari. La Eforie Sud au ajuns participanții primei Tabere Internaționale de pictură cu tema: “Bijuterii cromatice maritime”. Sunt artiști din toate colțurile țării care vor rămâne la mare zece zile urmând să picteze mai multe tablouri cu același numitor comun: marea în diferite ipostaze.

“Suntem o echipă de pictori adunați din toată țara iar în această tabără ne unește lucrul în natură. Este foarte important să intrăm în contact cu natura pentru că în acest mod relaționăm și ne transmitem emoțiile pe pânză și mai departe privitorului care admiră un tablou. Suntem inspirați de peisajul marin” spune artistul plastic, Maria Jarda.

Imediat după ce s-au instalat în hotelul Cosmos din Eforie Sud, artiștii plastici au ieșit pe faleză ca să prospecteze terenul. Marea arată diferit în unghiuri diferite, iar unii vor picta de sus, de pe faleză înaltă, în timp ce alții preferă să fie la firul ierbii, adică direct pe nisip, lângă apă.

“Am fost pe jos prin Eforie și-am găsit câteva locații însă astăzi ne-am propus să mergem în localitatea 2 Mai și să vedem ce putem face acolo. Binențeles că sunt teme destule, și vrem să pictăm de jos, de la nivelul nisipului. Caut unghiurile cele mai bune și-mi compun imaginea, n-o iau ca atare. Plus de asta, contează enorm în pictură, lumina” explică pictorul Mircea Corcodel.

“Marea nu are doar o trăire, are o infintate de trăiri; ea are și transmite o energie aparte, care ne face bine nouă, oamenilor. Culoarea marii e atât de schimbătoare! Gândiți-vă că un pictor stă și se uită la mare trei ore. Vă dați seama câte i se dezvăluie în momentul în care el privește trei ore marea ? Uitați-vă la un măr, de exemplu: omul privește pe deasupra, repede. N-are timp, dar un pictor stă ore cu privirea la subiectul pe care-l face. Subiectul se dezvăluie altfel, și prin culoarea pusă pe pânză, pictorul transmite emoția mai departe” spune pictorul Mihai Șerbănescu.

Deschiderea Taberei Internaționale de Creație Artistică de Pictură a fost posibilă datorită implicării primăriei orașului Eforie. Recent, Eforie a devenit membru al Asociației Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România (ALZIAR), care în prezent are 54 de membri consilii județene, municipii, orașe și comune, cu un patrimoniu cultural dezvoltat. ALZIAR este un ONG care sprijină protejarea patrimoniului cultural, promovarea creației culturale și a creatorilor și dezvoltarea comunităților locale.

“Ideea acestei Tabere de Pictură a încolțit de la prima noastră întâlnire, de la aderarea orașului Eforie la asociație și iată că o concretizăm acum: suntem prezenți cu 14 pictori din țară și Siria și sperăm să fie o tabără o bogată. Fiecare pictor va lăsa aici câte trei lucrări, în patrimoniul orașului, în mod gratuit” spune Maria Carmen Ștefănescu, secretar general – A. L. Z. I. A. R

“Tabăra Pictorilor este organizată de primăria orașului Eforie în urma unei bune colaborări cu ALZIAR. Acest proiect va conduce la creșterea prestigiului cultural cât și a patrimoniului cultural al orașului Eforie și al județului Constanța” spune Diana Traistaru, ghid de turism – CNIPT Eforie Nord.

În tabăra de creație de la Eforie am întânit și o artistă aparte: Simona Pascale. Este absolventă a Facultăţii de Arte “George Enescu” din Iaşi, și își încânta publicul cu culorile ei pastelate, aşezate pe pânza delicatei vestimentaţii feminine, adevărate peisaje la purtător. Altfel spus, Simona Pasclae creează rochii pe care le și pictează manual.

“Din dorința de-a face pictură și pe materiale purtabile, am trecut la vestimentații-unicat pentru că operele de artă se găsesc doar în casele oamenilor. Cei care achiziționează de la galerii, le pun la ei în casă pe un perete și gata ! Nu le mai vede nimeni, decât ei. Și dorința de a vedea artă peste tot, m-a determinat să merg pe-acest concept de artă la purtător. Fiecare lucrare este un obiect de artă care se plimbă pe stradă, pe o siluetă. Asta este artă-la-purtător pe care eu mi-am dorit s-o fac: pictură pe material textil. Doamnele sunt încântate de rochii pentru că sunt unicat și ele se simt minunat în ele” spune Simona Pascale.

În cadrul taberei de pictură de la Eforie, se va desfășura un admirabil grupaj din creația vestimentară a artistei Simona Pascale, membră a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP), Filiala Galați. Expoziția se intitulează „Artă la purtător” și cuprinde o serie de modele de vestimentație feminină.

Vernisajul are loc în foayerul Hotelului Cosmos din Eforie Sud. Lucrările de pictură rezultate la sfârșitul taberei vor fi vernisate într-un cadru oficial la Hotel Cosmos în dată de 10 iulie 2020, orele 17.00, după care vor fi predate primăriei orașului Eforie pentru realizarea unei expoziții contemporane cu caracter permanent.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*