Vola: Cum arată vacanța de Paște după intrarea în spațiul Schengen. Luna mai vine cu schimbări în preferințele de călătorie ale românilor

Vacanță

Românii se pregătesc pentru cea mai lungă minivacanță din acest an, în contextul în care anul acesta cele două sărbători (1 Mai și Paște) se succed, iar turiștii se vor bucura de mai multe zile libere. Potrivit datelor Vola.ro, efectele acestei minivacanțe prelungite se reflectă și în rezervările de călătorie ale românilor. Dacă în timpul altor minivacanțe din an, durata medie de ședere era de 5 zile, de această dată, intervalul mediu a crescut la 8 zile.

Zborurile către destinațiile din zona mediteraneană (Italia, Spania, Grecia, Franța, Malta) reprezintă peste 40% din rezervările înregistrate de Vola.ro în perioada minivacanței de Paște. Interesant este faptul că Tenerife (Spania) și Grecia au intrat în top 5 destinații preferate de români pentru zilele libere din mai, o dovadă în plus a faptului că turiștii vor să se bucure de soare, dar și să își viziteze rudele sau prietenii din străinătate. În plus, Grecia este o țară ortodoxă, astfel că pot sărbători Paștele mergând la slujbă, ca acasă, în timp ce Spania și Italia sunt destinații turistice în care există comunități mari de români, alături de care pot petrece sărbătorile.

De Paște, românii din diaspora se întorc acasă, iar cei din țară pleacă la mare

Așa cum era de așteptat, românii din diaspora revin de Paște acasă, zborurile spre România reprezentând peste 36% din numărul total al rezervărilor din perioada minivacanței. În topul orașelor spre care aceștia vor zbura se numără București, Cluj-Napoca, Iași.

În topul țărilor spre care se va zbura cel mai mult în mai se numără Spania, Italia, Marea Britanie, Germania și Grecia. Pe de o parte, vorbim despre țări în care există comunități numeroase de români, semn că multe persoane au ales să-și petreacă sărbătorile alături de rudele din diaspora, dar și despre zone mediteraneene, în care turiștii își petrec adesea vacanța la plajă. În ceea ce privește destinațiile europene preferate de aceștia pentru sejurul de Paște, cele mai multe rezervări sunt pentru: Tenerife, Milano, Bruxelles, Londra, Roma, Barcelona și Madrid. Interesant de precizat este că Paris, care până acum era nelipsit din acest top, a dispărut din preferințele călătorilor. O posibilă explicație ar putea fi faptul că anul acesta orașul va găzdui mai multe evenimente sportive de anvergură (Olimpiada, Roland Garros, UEFA Champions League), ceea ce înseamnă că va fi supraaglomerat și că, implicit, prețurile vor crește semnificativ.

Românii au plătit, în medie, 238 de euro pentru un zbor în perioada Paștelui

Cel mai ieftin bilet vândut în această perioadă pe Vola.ro a fost de numai 50 de euro, pe ruta Billund – Milano, semn că zborurile către Italia sunt în continuare printre cele mai accesibile. La polul opus, cel mai scump de bilet a costat 1.500 de euro, pe ruta Cluj-Napoca – Bangkok.

În privința tarifelor medii, prețurile zborurilor sunt similare celor de anul trecut, din aceeași perioadă. Prețul mediu pentru un pasager pe un zbor este de 238 de euro, iar în general rezervările sunt pentru doi pasageri, ceea ce înseamnă că românii călătoresc cel mai des în cuplu.

Cei mai mulți călători (58%) rezervă acum în avans zborurile, cu aproximativ 31-90 de zile înainte de data plecării. Există și o categorie de pasageri spontani (25%) care preferă să rezerve cu mai puțin de 30 de zile înainte, dar și pasageri hotărâți (17%), care aleg să-și rezerve zborurile cu mai mult de 90 de zile înainte.

Călătoriile în spațiul aerian Schengen: primele impresii ale românilor

Pe lângă numeroase planuri pentru vacanța de Paște, primăvara aceasta ne-a adus și o veste importantă: intrarea României în spațiul aerian Schengen, începând cu data de 31 martie. Ce înseamnă acest lucru? Românii nu mai sunt nevoiți să stea la controlul de frontieră dacă zboară în spațiul de liberă circulație, altfel spus, dacă vin dintr-un sau sosesc într-un stat care face parte din Schengen.

Potrivit unui sondaj realizat de Vola.ro pe acest subiect, peste 55% dintre români spun că vor călători mai mult în țările din spațiul Schengen de acum înainte, mai ales că apreciază rapiditatea cu care călătoresc în această zonă. De asemenea, 27.6% dintre respondenți susțin că vor călători de Paște în afara țării, avionul rămânând principala lor opțiune de transport.

În același timp, 89% dintre respondenți susțin că vor călători cel puțin la fel de mult cu avionul ca urmare a aderării la Spațiul Schengen, aceștia recunoscând beneficiile pe care această schimbare le aduce: reducerea timpului destinat controalelor la plecarea din țară, evitarea cozilor pentru controlul documentelor la sosirea într-o țară membră Schengen, crearea unor terminale și porți speciale, tratamentul similar celorlalți cetățeni europeni. Nu în ultimul rând, peste 75% dintre participanții la sondaj sunt de părerea că aderarea României la spațiul aerian Schengen va avea un impact pozitiv asupra turismului din țară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*