Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța vrea să închirieze un spectacol cu lei de mare

Lei de mare. FOTO Cătălin Schipor

Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a anunțat că dorește să închirieze un spectacol cu lei de mare pentru acest sezon estival.

Astfel, spectacolul trebuie să fie vorba de cel puțin doi lei de mare, care să aibă un coodonator, iar animalele trebuie să aibă un anumit nivel de pregătire, să nu fie agresive și să nu aibă comportament de circ.

Contractul va fi doar pentru lunile iulie și august. Vor fi  două sau trei demonstrații pe zi cu o durată minimă de 30 de minute, care va include și prezentarea educațională de la început.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*