Aeroportul Internațional Sibiu a semnat un contractul de finanțare pentru un proiect destinat creșterii nivelului de siguranță al pasagerilor

Proiect destinat creșterii nivelului de siguranță al pasagerilor, implementat de Aeroportul Internațional Sibiu. FOTO AIS

Aeroportul Internațional Sibiu RA (AIS) a semnat contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Echipamente necesare pentru creșterea nivelului de siguranță al pasagerilor pe Aeroportul Internațional Sibiu – activități non economice”, perioada de implementare a acestui proiect fiind 2021 – 2022.

Obiectivul general al acestui proiect îl reprezintă creșterea gradului de utilizare sustenabilă a Aeroportului International Sibiu, prin creșterea gradului de siguranță a pasagerilor, a însoțitorilor acestora, a companiilor aeriene și a personalului care își desfășoară activitatea în perimetrul Aeroportului Internațional Sibiu RA, precum și a nivelului de încredere a acestora în capacitatea de intervenție și stingere a incendiilor în situații de urgență, cât și în asigurarea siguranței și securității pasagerilor în cadrul aeroportului din Sibiu.

Valoarea totală a proiectului este de 37.460.285,55 lei, din care cheltuieli eligibile 31.517.493,07 lei, contribuția Consiliului Județean Sibiu fiind în sumă de 630.349,87 lei.

În perioada imediat următoare, respectiv până la sfârșitul lunii martie 2021, se vor semna contractele comerciale cu furnizorii de echipamente, procedurile de atribuire fiind încheiate în cursul anului 2020.

„Este un prim pas, extrem de important, din procesul de modernizare prin care Aeroportul Internațional Sibiu urmează să treacă în următorii ani prin accesarea de fonduri europene nerambursabile. Dezvoltarea infrastructurii aeroportuare și dotarea cu echipamente de ultimă generație reprezintă unul din principalele obiective ale regiei, fiind unul din mecanismele prin care vom reuși, odată ce efectele pandemiei de COVID asupra sectorului nostru de activitate se vor diminua, să oferim pasagerilor noștri condiții de călătorie sigure și o experiență cât mai plăcută”, a declarat directorul general al AIS, Marius Ioan Gîrdea.

Obiectivul de investiții „Echipamente necesare pentru creșterea nivelului de siguranță al pasagerilor pe Aeroportul Internațional Sibiu – activități non economice” este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, investițiile propuse în cadrul proiectului răspunzând acțiunii eligibile din cadrul POIM 2014-2020, Axa prioritară 2, Prioritatea de investiții 7c, Obiectiv Specific 2.3. – Creșterea gradului de utilizare sustenabilă a aeroporturilor, respectiv: „B. Proiecte noi de investiții în infrastructura aeroportuară care vizează activități de natură non-economică din domeniul siguranței și securității – Investiții care vizează siguranța și securitatea pentru infrastructura de transport aerian în corelare cu tipurile de activități cu caracter non-economic prezentate în Anexa 10” a Ghidului Solicitantului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*