Expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”,  la Sibiu, Brașov și București

Expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, pe 15 ianuarie, Muzeul Național Cotroceni anunță că expoziția „Casa Regală a României, păstrătoare și promotoare a tradițiilor românești”, vernisată la 2 iunie 2020, se poate vizita, în acest moment, în trei locuri diferite din țară, la Sibiu, Brașov și București.

Astfel, până pe 22 ianuarie 2021, expoziția poate fi vizitată la Biblioteca Județeană Astra din Sibiu, la Muzeul Județean de Istorie din Brașov poate fi admirată până pe 31 ianuarie și începând de astăzi și până la sfârșitul acestei luni, expoziția se găsește și la Muzeul Municipiului București.

Proiectul a beneficiat de sprijinul partenerilor Muzeului Naţional Cotroceni, instituţii de prestigiu precum Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul Municipiului București, Muzeul Naţional de Istorie a României, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“, dar şi al colecţionarului Daniel Mladin.

Fotografiile evidenţiază rolul Casei Regale a României în păstrarea tradițiilor şi obiceiurilor româneşti, în promovarea costumelor populare şi în susţinerea valorilor statului român modern. Ca o dovadă a respectului şi afecţiunii faţă de poporul român, Regina Elisabeta şi Regina Maria au purtat cu mândrie straiele tradiţionale, au promovat meşteşugurile şi obiceiurile din jurul satului românesc, făcându-le cunoscute în întreaga lume.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*