Pe 2 februarie s-au împlinit 623 de ani de la prima atestare documentară a Cetății Neamţ – orașul Targu-Neamt, parte a sistemului de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în perioada apariției pericolului otoman.
Ridicată, probabil, în perioada domniei lui Petru I în Moldova (1374-1391), cetatea a fost reabilitată în perioada 2007-2009 cu fonduri europene și inclusă în circuitul turistic de Consiliul Judeţean Neamţ, prin Programul #PHARE 2004-2006 Coeziune Economică și Socială, gestionat de actualul MDRAP.
Proiectul a inclus reabilitarea cetăţii, reabilitarea drumului de acces şi amenajarea parcărilor, sistematizarea verticală, amenajarea casei custodelui, lucrări de alimentare cu apă şi realizarea canalizării menajere, instalaţii interioare pentru alimentarea cu energie electrică și a avut o valoare totală de peste 2,4 m
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ultima zi a călătoriei prin universul magic UNTOLD, ediția 2022, cea de-a patra zi de festival, a fost trăită cu un entuziasm imens de cei peste 90.000 de fanii veniți din toată lumea pentru a …
Planetariul din Constanța oferă demonstrații în această perioadă cu respectarea normelor de distanțare fizică. Astfel, numărul de vizitatori admiși la o demonstrație va fi de 20 cu respectarea normelor privind prevenția și infectarea cu SARS-COV2. …
Astăzi, 16 aprilie, în timpul Săptămânii europene a tineretului, Comisia Europeană a lansat cea mai recentă rundă de înscrieri în cadrul inițiativei DiscoverEU. Acesta se va încheia marți, 30 aprilie, la ora 12:00 CET. În …
Be the first to comment