Cetatea Neamț - peste 600 de ani de atestare istorică. FOTO Facebook/MDRAP
Pe 2 februarie s-au împlinit 623 de ani de la prima atestare documentară a Cetății Neamţ – orașul Targu-Neamt, parte a sistemului de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în perioada apariției pericolului otoman.
Ridicată, probabil, în perioada domniei lui Petru I în Moldova (1374-1391), cetatea a fost reabilitată în perioada 2007-2009 cu fonduri europene și inclusă în circuitul turistic de Consiliul Judeţean Neamţ, prin Programul #PHARE 2004-2006 Coeziune Economică și Socială, gestionat de actualul MDRAP.
Proiectul a inclus reabilitarea cetăţii, reabilitarea drumului de acces şi amenajarea parcărilor, sistematizarea verticală, amenajarea casei custodelui, lucrări de alimentare cu apă şi realizarea canalizării menajere, instalaţii interioare pentru alimentarea cu energie electrică și a avut o valoare totală de peste 2,4 m
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Proiectul “Oamenii Eșelniței – Memoria Vie a Comunității”, derulat de Asociația Juranliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO, cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului, Serviciul pentru suport strategic și cooperare cu mediul asociativ, a fost …
Paradis Land din Neptun este una dintre cele mai apreciate destinații de agrement de pe litoral, oferind vizitatorilor ocazia de a petrece timp de calitate în mijlocul naturii. Parcul de aventură dispune de trasee adaptate …
Roma are darul aparte de a transforma o simplă plimbare într-o călătorie prin timp. Poți porni seara dintr-o piață animată, cu terase și vitrine contemporane, pentru ca numai câteva străzi mai încolo să te trezești …
Be the first to comment