40.000 turiști, pe litoralul românesc. 78.000 de români au plecat de Paște și 1 Mai spre Bulgaria

Obeliscul din Costinești. FOTO Adrian Boioglu

Cifrele vorbesc. O statistică transmisă de Poliția de Frontieră Constanța arată foarte clar apetitul românilor pentru vacanțe în Bulgaria, Turcia sau Grecia.

Ministrul turismului, Bogdan Trif, a anunțat că pe litoralul românesc au fost prezenți aproximativ 40.000 de persoane. Cifrele par spectaculoase la prima vedere, dar atunci când sunt puse în balanță cu cele ale românilor care au ieșit din țară pentru minivacanța de Paște și 1 Mai, putem să realizăm care este adevărul.

“În perioada 26 aprilie – 2 mai 2019, punctele de trecere a frontierei române la granița cu Bulgaria de pe raza județului Constanța, au fost tranzitate de aproximativ 154.400 de persoane, precum și de 42.350 de mijloace de transport. Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche a fost cel mai tranzitat punct de trecere rutier de pe raza județului Constanța, de aproximativ 122.000 persoane și 31.500 mijloace de transport”, au transmis reprezentanții Poliției de Frontieră Constanța.

Cu alte cuvinte, numărul românilor care au ales Bulgaria și Turcia și au ieșit prin județul Constanța din țară depășește 78.000. Trei sferturi dintre aceștia au plecat din țară pe la Vama Veche, adică au parcurs litoralul românesc înainte să iasă din România.

De două ori mai mulți turiști externi față de 2018

Cifrele sunt spectaculoase și dacă le comparăm cu perioada de Paște și 1 Mai din anul 2018. La vremea respectivă, numărul românilor care au ieșit din țară prin județul Constanța a fost de 43.650.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

2 Comments

  1. Altii prin multe alte zări… dar într-un fel este normal, adică de câte ori să faci Paștele în același loc, pe același litoral? Cei care rămân în Ro preferă să îl petreacă în familie, acasă. Iar cei care nu vor neapărat să stea acasă, aleg în general de fiecare dată alt loc, să vadă o destinație nouă. Ori același loc dacă este foarte confortabil, servicii bune, preț mic și cum vorba se duce, de la an la an aceste locuri atrag mai mulți turiști.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*