În perioada sărbătorilor pascale, 28 aprilie – 1 mai, Cetatea de Scaun șiMuzeul Satului Bucovinean au fost vizitate de 12.679 persoane.
Astfel, la Cetatea de Scaun, au fost 7905 persoane iar Muzeul Satului Bucovinean, 4774 persoane.
În cadrul Programului Paștele în Bucovina, 2295 de spectatori, care au beneficiat de intrare gratuită la manifestările ce au fost organizate pe 28 aprilie în incinta Muzeului Satului Bucovinean, au avut parte de o suită de spectacole dedicate marii sărbători religioase.
Tot pe 28 aprilie, la Cetatea de Scaun au fost 1634 vizitatori.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Japonia, partea de est a țării, că, în conformitate cu informațiile distribuite de Agenția Meteorologică niponă, există riscul producerii de …
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură aflată în subordinea Consiliului Județean, împreună cu Primăria și Consiliul Local Iclod, organizează duminică, 4 noiembrie, un eveniment cultural – tradițional, dedicat Centenarului. …
RNP Romsilva – Administrația Parcului Natural Porțile de Fier R.A. a transmis o serie de lămuriri ca urmare a întrebărilor/sesizări/nemulțumiri, venite din partea turiștilor dezinformați de către conducătorii de ambarcațiuni sau furnizorii de servicii turistice …
Be the first to comment