Unele muzee și obiective muzeale din cadrul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale ”Gavrilă Simion” din Tulcea își vor modifica programul de vizitare, începând cu data de 1 octombrie.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Nava maritimă de pasageri AMERA a închis pe 29 octombrie, sezonul de croaziere în Portul Constanța. Nava, sub pavilion Bahamas, are la bord 754 pasageri, majoritatea germani, și un echipaj format din 459 persoane. Turiștii …
Pentru iubitorii de muzică, Consiliul Județean Dâmbovița a organizat în acest sfârșit de săptămână Festivalul „Peștera – Padina”, eveniment desfășurat în Munții Bucegi, zona „Telecabina Peștera”. Fiecare dintre cele trei zile ale festivalului (23 – …
Românii își pot achiziționa sejurul la mare, în stațiunile autohtone, pentru vara 2022 cu reduceri de până la 59 la sută, anunță turoperatorul Litoralulromanesc.ro, care subliniază că acestea sunt cele mai mari discounturi din an, …
Be the first to comment