Primele 10.000 de abonamente pentru UNTOLD 2022 s-au epuizat, au anunțat joi, 18 noiembrie, organizatorii festivalului.
Inițial, organizatorii au pregătit 5.000 de abonamente pentru prima rundă de vânzare, dar zeci de mii de fani s-au înregistrat și așteptau cu nerăbdare să își achiziționeze intrarea în tărâmul magic din Cluj-Napoca anul viitor.
Pentru că cererea era atât de mare, la ora 14.00, când s-a dat startul vânzărilor, organizatorii festivalului au dublat numărul abonamentelor, iar 10.000 de fani sunt acum fericiți că vor face parte din magia UNTOLD 2022. O nouă rundă de abonamente va fi pusă în vânzare în curând.
Ediția a șaptea a festivalului UNTOLD va avea loc în perioada 4-7 august 2022.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
După cum știm, Grecia va intra, din nou, pentru România, începând cu 1 august, pe lista roșie a țărilor cu risc epidemiologic. La ora actuală, pentru Grecia optează săptămânal mii de turiști prin agențiile de …
Românii se pregătesc să sărbătorească Valentine’s Day în minivacanțe în țară, cele mai căutate destinații interne fiind hotelurile de lux din zona montană, hotelurile cu facilități SPA din stațiunile balneare și pensiunile rurale. După doi …
Observatorul Astronomic şi Astroclubul „Perseus” al Muzeului „Vasile Pârvan” din Bârlad, Județul Vaslui, va organiza tabăra de astronomie „Să cunoaştem cerul!”, ediţia a V-a, în perioada 9 – 14 august. Această activitate se va desfăşura …
Be the first to comment