Întrunirea profesională Salvamont – Rânca Rescue Race, concurs profesional cu probe tehnico-aplicative specifice activității de salvare montană, a avut loc în masivul Parâng.
Serviciul Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița s-a prezentat la start cu o echipa de 5 salvatori montani care au parcurs atelierele de ski de tură, căutare în avalanșă, ascensiune în zona de abrupt, prim ajutor medical și transportul accidentatului pe pârtia de ski.
La această competiție au participat peste 120 de salvatori montani din întreaga țară.
Echipa Salvamont Dâmbovița nu a întâmpinat dificultăți și a obținut timpi foarte buni, în ciuda condițiilor meteo nefavorabile.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania românească de călătorii EXIMTUR împlinește în acest an trei decenii de existență neîntreruptă pe piață, timp în care a deservit peste patru milioane de călători și peste cinci sute de companii pentru călătorii de …
Studiul realizat de echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro arată că 27% dintre respondenții din România s-au îndrăgostit în timpul unei vacanțe, iar dintre aceștia, 67% au sub 35 de ani. Interesant este …
Totul pe fugă, totul în ultimul moment, totul pe repede înainte. Totul pe “Lasă că merge și așa”. Uneori am senzația că 1 Mai – deschiderea sezonului estival – ne ia prin surprindere. “Aaaa, e trecut Paștele? …
Be the first to comment