Asociația ”Pro Parâng” organizează și în acest an, în Stațiunea Parâng, ”Serbările zăpezii”. Manifestările sunt programate pentru data de 16 martie 2019, evenimentul fiind destinat mai ales copiilor.
Nici turiștii nu vor avea motive să se plictisească. Vor fi organizate competiții de schi alpin și sanie , dar vor fi și o serie de surprize pregătite de organizatori.
În stațiunea montană a Petroșaniului vor fi organizate și numeroase jocuri distractive pe zăpadă. Evenimentul se bucură de sprijinul municipalității Petroșani. Participanții vor primi din partea organizatorilor cupe și medalii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pescuitul la șalău și biban este interzis până pe 7 iunie. Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (A.R.B.D.D.) informează că potrivit prevederilor Ordinului de prohibiție nr. 561/2023/11/2024, art 6, se interzice pescuitul comercial, recreativ/sportiv și familial …
Salina Turda va funcționa în program normal în perioada minivacanței de 1 Decembrie, au anunțat reprezentanții societății. Astfel, programul în perioada minivacanței va fi zilnic, între orele 09.00 – 17.00, cu ultima intrare la ora …
În luna iunie, peste șase milioane de persoane au tranzitat frontiera română, conform datelor furnizate de Poliția de Frontieră Română. Cu începerea sezonului estival, numărul călătorilor înregistrat în punctele de trecere a frontierei a cunoscut …
Be the first to comment