Prima rundă de abonamente pentru NEVERSEA a stârnit, în rândul fanilor festivalului, un interes imens.
În mai puțin de 24 de ore, peste 10.000 de fani ai festivalului NEVERSEA și-au achiziționat abonamentul pentru ediția din 2020. Începând de astăzi e disponibilă o nouă serie de abonamente la prețuri speciale începând de la 104 euro plus taxe.
Acestea pot fi achiziționate de toți cei care își doresc să ajungă pe plaja NEVERSEA la cea de-a patra ediție, chiar și de cei care nu s-au înregistrat pe neversea.com.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Timp de 4 zile, în perioada 20-23 februarie 2020, Primăria Municipiului Constanța prezintă la București o experiență turistică integrată în care istoria, cultura, diversitatea gastronomică și savoarea locală completează viziunea provocatoare a generației Z, pentru …
Euforia Retreat & Spa, primul hotel wabi-sabi din România, deschis pe tot parcursul anului, completează peisajul litoralului românesc cu o experiență unică și integrată pentru turiști, în urma unei investiții de 2,2 milioane de euro. …
Navigatul cu o ambarcațiune adevărată cu vele este pentru mulți un vis frumos, de oameni bogați. Un grup de pasionați de yachting au găsit o soluție: pentru 99 de lei, oricine se poate plimba jumătate …
Be the first to comment