UNTOLD și Neversea sunt pregătite pentru a reveni la normalitate: cele două festivaluri se vor organiza în 2021!

Marile festivaluri și evenimente din România încep pregătirile pentru edițiile din 2021. Festivalurile UNTOLD și Neversea, dar și alte evenimente care strâng anual zeci de mii de participanți din țară și din străinătate, sunt pregătite pentru a reveni la normalitate în anul următor.

Reprezentanții celor mai importante evenimente din România, reuniți în Asociația Română a Organizatorilor de Concerte (AROC) au avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Guvernului României pentru a începe pregătirea planului de măsuri ce vor trebui luate în vederea reluării evenimentelor, în condiții de maximă siguranță, în anul 2021. În perioada următoare se vor organiza grupuri de lucru între cele două părți, menite să găsească soluții pentru restartarea industriei de evenimente din țară. Industria de evenimente, nu doar în România dar și în întreaga lume, este printre industriile grav afectate, fiind printre singurele care au fost stopate în proporție de 100 la sută, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni.

În urma întâlnirilor realizate între reprezentanții celor mai mari festivaluri și evenimente din România și Guvernul României, reprezentanții acestuia au înțeles importanța acestei industrii, a tuturor beneficiilor pe care le aduc atât la nivel de economic cât și la nivel de brand de țară. Astfel că, după ce au fost prioritizate și susținute industrii precum HORECA, Turism, Media, Transportatori, IMM-uri din multiple domenii etc, industrii care au reprezentat o prioritate prin prisma impactului în economie, dar și prin prisma impactului social dat de numărul mare de angajați afectați de lipsa de activitate, Guvernul României și-a luat angajamentul de a crea o schemă de ajutor de stat și pentru marile evenimente și festivaluri, ținând cont și de faptul că majoritatea statelor membre UE au implementat măsuri de ajutorare a acestui segment cultural.

„Industria organizatoare de evenimente culturale mari a fost nevoită să-și întrerupă activitatea pentru cel puțin un an. Pierderile au fost mari atât pentru organizatorii evenimentelor, cât și pentru iubitorii de muzică, economia națională și chiar pentru promovarea țării. Un leu investit în această industrie de festivaluri poate genera venituri de zece ori mai mari. Guvernul va sprijini printr-o schemă de ajutor de stat această industrie. În plus, prin intermediul unui grup de lucru interministerial, alături de Asociația Organizatorilor de Concerte și Evenimente din România vom pregăti normele sanitare pentru a se putea organiza astfel de evenimente în siguranță, începând cu anul viitor. Mediul cultural are un partener de încredere în Guvernul României. Doar printr-un dialog permanent cu specialiștii din acest domeniu vom putea identifica și pune în aplicare cele mai bune măsuri pentru reluarea activităților în siguranță!”, a spus vicepremierul Raluca Turcanu.

Industria de evenimente din România înseamnă mii de societăți comerciale și ONG-uri implicate în organizarea de evenimente indoor și outdoor, concerte, festivaluri etc, toate acestea însumând zeci de mii de angajați, furnizori și colaboratori, a căror activitate profesională a fost grav afectată, în cele mai multe cazuri complet stopată. În plus, impactul în economie pe care îl produc evenimentele și marile festivaluri pe perioada unui an de zile, se traduce și în sute de milioane de euro ce sunt angrenați în circuitul economic al României.

Numai în cazul UNTOLD și NEVERSEA se estimează că în 2019, în cele opt zile de festival, cele două festivaluri au generat, în cele două comunități locale, o infuzie de capital de peste 90 de milioane de euro, bani care au intrat în circuitul economic local. La aceste sume se adaugă toți furnizorii și colaboratorii locali și naționali implicați în organizarea evenimentului, care pentru cele două festivaluri înseamnă anual peste 25.000 de oameni, iar ca sume achitate de UNTOLD și NEVERSEA către aceștia însumând peste 25 milioane de euro.

Dincolo de impactul pe care îl produc marile festivaluri și evenimente în economie, nu trebuie uitat nici aportul pe care acestea îl aduc în promovarea și consolidarea imaginii României, în rândul străinilor. Marile festivaluri se bucură de o recunoaștere internațională, atât în rândul industriei internaționale prin distincțiile și premiile primite de-a lungul anilor, dar și în rândul publicului străin care călătorește în România, special pentru a participa la aceste evenimente cu prestigiu internațional.

Festivalurile UNTOLD și Neversea își continuă pregătirile pentru edițiile din 2021, iar dialogul dintre Guvernul României și reprezentanții industriei de evenimente, precum și planul de lucru propus de autorități, dau și mai multă încredere în revenirea la normalitate a sectorului cultural și de divertisment, în anul 2021.

„Credem că acest dialog transformat într-un mod de lucru eficient prin care autoritățile statului se consultă cu specialiștii din mediul privat, cei care până la urmă sunt afectați de toată această perioadă de înghețare a activității, este un pas spre normalitate și spre revenirea la normalitatea pe care și-o dorește toată lumea. De la cei care muncim să aducem bucurie, până la cei care participă la evenimente pentru a se încărca cu bucurie și energie. De altfel, noi, UNTOLD și Neversea am fost printre inițiatorii acestui dialog cu autoritățile încă de la începutul pandemiei, atunci când am mers către autorități și ne-am pus la dispoziție resursele umane, logistice, parteneriatele și chiar resursele financiare. Știm că a fost o perioadă grea pentru toată lumea, știm că a fost nevoie de o prioritizare, știm că au fost industrii poate nu chiar la fel de afectate ca cei în situația noastră, afectați în proporție de 100 la sută timp de peste 12 luni, dar am înțeles că acele industrii au un impact în economie mult mai mare, am înțeles nevoia de etapizare și rezolvare a acestor priorități. Însă odată așezate aceste lucruri, ne bucurăm că am găsit înțelegere și că se acordă atenție și industriei noastre, la fel cum s-a întâmplat în această perioadă în multe țări din Europa, acolo unde guvernele au sprijinit organizatorii de evenimente. Avem încredere că toate aceste măsuri ne vor ajuta să salvăm întregul ecosistem și că în 2021 vom putea să aducem iar bucurie oamenilor prin evenimentele noastre”, spune și Bogdan Buta, General Manager/Fondator UNTOLD și Neversea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*