Moldova preferă Grecia, Ardealul vrea în Spania, sudul și estul țării ar merge în Turcia, potrivit studiului Cocktail Holidays

Harta preferințelor destinațiilor de vacanță

Vacanțele în insulele grecești, în Antalya și Bodrum din Turcia, Tenerife și Mallorca din Spania, Split din Croația, cu zbor charter din București, Iași și Cluj-Napoca, sunt cele mai căutate pentru sezonul 2018. Turiștii Cocktail Holidays preferă sejurile relaxante, la hoteluri de patru stele în Grecia, Turcia, Croația, Cipru, și resorturile de cinci stele din Antalya.

Pe regiuni, potrivit unui studiu realizat de turoperatorul Cocktail Holidays în funcție de rezervările turiștilor, românii din nordul țării merg mai mult în Grecia, cei din estul și sudul țării în Turcia, în timp ce vestul țării preferă Spania.

În sezonul estival 2018 (mai-septembrie), peste 25 mii de români din întreaga țară merg în vacanță prin turoperatorul Cocktail Holidays și agențiile revânzătoare partenere. Dintre aceștia, 20 mii de turiști au ales sejururi cu zboruri charter.

Pe timpul verii, compania de turism operează peste 25 zboruri charter săptămânale de pe aeroporturile din Iași, Cluj-Napoca și București, către 20 de destinații europene din 7 țări.

În regiunea Moldova, cele mai căutate destinații sunt: Grecia (insulele Rodos, Zakynthos), Cipru, Spania, cu zbor charter din Iași. Turiștii moldoveni au, în medie, un buget de 650 de euro/persoană, iar cei mai mulți preferă să călătorească în grupuri mari, cu familia și prietenii.

În Ardeal, cele mai multe vacanțe vândute sunt pentru Spania, în top fiind faimoasa insulă Mallorca, pentru care turiștii alocă un buget de cel puțin 750 de euro/persoană. Turiștii din vestul țării sunt mai pretențioși și aleg vacanța după o documentare amănunțită.

Românii din sudul și estul țării aleg ca destinație de vacanță Bodrum, Tenerife, dar și Ibiza Greciei, Mykonos, pentru care alocă 799 de euro de persoană, știind că vor avea o vacanță de neuitat, cu servicii excelente. O altă destinație preferată de ei este Peninsula Peloponez, cea mai tradițională zonă a Greciei, oferită în premieră pe zbor charter din această vară, la tarife care pornesc de la 399 de euro/persoană vacanța de șapte nopți.

 “Odată cu creșterea bugetelor alocate pentru vacanțe, observăm și o creștere a interesului față de destinația aleasă, turiștii sunt mai documentați, mai dornici de experiențe noi și dispuși să cheltuiască mai mult în vacanțe, pentru activități la destinație. Vorbim astfel despre turiști mai educați, mai selectivi și mai preocupați de calitatea serviciilor achiziționate. Oferim însă vacanțe pentru toate bugetele, de la câteva sute de euro la mii de euro, cu toate taxele incluse, asta reînsemnând că cele ieftine ascund și capcane pentru turiști. Având o experiență de 25 de ani în organizarea vacanțelor pentru turiștii români am ajuns să știm care sunt preferințele acestora și ce să alegem pentru a oferi hoteluri bune aferente fiecărui buget”, explică Dan Goicea, manager Cocktail Holidays.

Vacanțele pe charter în Turcia, și în special în zona Bodrum, pe care românii pare să o redescopere, sunt cele mai căutate la București. Bucureștenii sunt dispuși să cheltuiască în medie 590 de euro/persoană pe un sejur la hotelurile all inclusive și cumpără cel puțin o excursie opțională, cu prețuri de la 25 la 150 de euro.

Din București pleacă, de altfel, mai multe curse charter spre Grecia, Turcia, Spania, Cipru, Croația, Emiratele Arabe Unite, Muntenegru și Egipt. Pentru cei care locuiesc în provincie, mai precis în Tecuci, Galați, Brăila, Iași, Bacău, Focșani, Buzău, Constanța, Sibiu, Râmnicu Vâlcea, Pitești, Brașov, transferul la și de la Aeroportul Internațional Henri Coandă este inclus în prețul vacanței.

În ceea ce privește unitățile de cazare, în cazul Turciei majoritatea cererilor sunt pentru hoteluri de cinci stele, în timp ce în Spania, Grecia, Cipru, Croația turiștii preferă hoteluri de trei și patru stele.

La nivel național, bugetul mediu pentru un sejur de șapte nopți la un hotel de patru stele, cu demipensiune, transport charter avion, transferuri, taxe și asigurări medicale și storno este de 530 de euro/persoană.

În general, turiștii care aleg vacanțele Cocktail Holidays sunt cupluri și familii cu copii, cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani, cu studii medii și superioare, venituri medii și peste medie, care aleg atât vacanțe de relaxare, cât și vacante active ori pentru shopping.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*