Ministrul Turismului a ajuns, însoțit de jurnaliști străini, pe litoral

Ministrul Turismului, Bogdan Trif. FOTO MT

Ministerul Turismului a organizat cea de-a patra vizită dedicată jurnaliștilor străini. De această dată, infotripul se desfășoară pe litoralul românesc.

Cei 10 jurnaliști care reprezintă diverse publicații din Austria, Slovacia, Marea Britanie și Lituania au fost întâmpinați de Ministrul Turismului, Bogdan Trif, care a susținut totodată și o conferință de presă la Centrul de Excelență în Turism din Constanța.

“Toți jurnaliștii străini, care au răspuns invitațiilor noastre de până acum și care au ajuns în România, s-au arătat uimiți de cât de spectaculoasă este țara noastră și de frumușetea obiectivelor turistice. Iată că aceste infotripuri și-au atins scopul și am reușit să promovăm România prin intermediul presei străine, care a descris țara noastră dintr-o perspectivă pozitivă. Eram convins că România îi va impresiona și m-a bucurat mult faptul că oamenii de presă din străinătate au apreciat locurile noastre la justa valoare. Cu siguranță aceste vizite, care vor continua până la sfârșitul anului, vor avea efectul dorit de noi, iar turiștii din alt țări vor trece România pe lista țărilor ce merită să fie vizitate”, a precizat ministrul.

Ministerul Turimului, în colaborare cu MAE, organizează pentru prima dată, anul acesta, șase vizite pentru jurnaliști din țări din întreaga lume. Primele patru vizite au avut loc în Delta Dunării, la Oradea- Cluj, Sibiu-Brașov și litoralul Mării Negre, urmând ca în septembrie și octombrie, alți jurnaliști străini să meargă în infotripuri organizate la Timișoara și Iași.

Tot astăzi, a fost semnat un protocol între Ministerul Turismului și Federația Patronală din Turismul Românesc. Un parteneriat care are ca scop asocierea dintre mediul public și mediul privat pentru promovarea României pe plan intern și internațional.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*