FOTO VIDEO Marmaris, vacanță de vis la Marea Egee. Cazări și atracții pentru toate vârstele și toate buzunarele

Vedere din Marmaris. FOTO Paul Alexe

La locul de întâlnire al Mării Egee cu Marea Mediterană, într-un peisaj încântător, printre creste acoperite cu păduri dese de pini, pe coasta sud-vestică a Turciei, într-un golf apărat natural de frumoasele insule Yıldız și Keçi…

Așa începe povestea despre una dintre cele mai căutate destinații de vacanță din Turcia: Marmaris. Locul în care, la invitația agenției Hello Holidays, echipa GoNEXT s-a aflat alături de un grup de agenți de turism, jurnaliști și influenceri, cu prilejul plecării primei curse aeriene charter, de la București Otopeni către Bodrum (160 km de Marmaris) și Dalaman (90 km).

Pentru a ajunge la Marmaris, cea mai convenabilă cale este cea aeriană, iar cursele charter organizate de agențiile de turism te pot duce în locul mult visatei vacanțe în aproximativ o oră și jumătate, cât durează zborul până la Dalaman. Unul dintre avantajele unei vacanțe organizate printr-o agenție de turism este planificarea minuțioasă a călătoriei, astfel că de îndată ce ați ajuns la Dalaman, partenerii locali ai agenției române (în cazul de față, agenția Peninsula Tours) vă vor prelua, iar după cel mult încă o oră vă veți afla în recepția hotelului sau a resortului în care vă veți petrece sejurul.

Pentru un oraș-stațiune, precum Marmaris, în care turismul reprezintă principala sursă de alimentare a bugetului local, implicarea administrației publice locale în susținerea industriei ospitalității este vitală. Despre acest lucru a dat asigurări primarul Mehmet Oktay, care și-a găsit timp pentru a primi, în biroul său, grupul jurnaliștilor români.

Turiștii români pot găsi, aici, în Marmaris, orice își pot dori. Hoteluri de la două la cinci stele, sunt foarte multe oportunități de cazare. Pe de altă parte, sunt organizate pentru ei diverse activități, atât pe timpul zilei, cât și pe timpul nopții, pentru a avea ceva de făcut pe durata întregii zile.

De asemenea, nu trebuie să fie îngrijorați în această perioadă, din cauza pandemiei, Marmaris este o destinație sigură, deoarece, noi, ca și municipalitate, facem tot ceea ce trebuie făcut pentru a menține siguranța turiștilor noștri, iar localnicii respectă cu strictețe regulile, iar oaspeții noștri pot veni cu încredere, Marmaris este o destinație sigură, a explicat edilul din Marmaris, pentru cititorii GoNEXT. 

Posibilitățile de petrecere a timpului liber, în Marmaris și în împrejurimi, sunt prectic nelimitate. În liniștea și calmul de la prima oră a dimineții, când soarele își face apariția de după crestele munților, mângâind cu primele raze luciul calm al apei, o cafea turcească, un covrig acoperit cu susan, un fagure de miere și deliciosul kaymak reprezintă rețeta perfectă pentru un început ideal de zi.

Aveți un plan pentru ziua ce urmează? Foarte bine. Nu aveți? Și mai bine! Plajele aurii, cu nisip fin, apa albastră a mării, pătată din loc în loc de porțiuni de un verde-turcoaz aproape ireal, te îmbie la relaxare. Plajele sunt și publice și private, dar toate sunt deschise oricui dorește să se bucure de soare.

Plaja-vedetă a stațiunii este plaja publică İçmeler, o plajă cu nisip fin, auriu, ce se întinde pe o lungime de opt kilometri. Cei mai activi, pot închiria hidro-biciclete, pot face surfing sau încerca senzațiile tari ale unei reprize de jet-sky.

Bineînțeles, puteți opta și pentru piscina (sau…piscinele!) locației la care v-ați cazat, iar dacă sunteți genul de turist căruia îi place să stea toată ziua în apă, nu-i nicio problemă, multe dintre aceste piscine vă oferă posibilitatea de a savura cocktail-ul favorit plutind în derivă, pe o saltea gonflabilă.

Încet-încet, golful prinde viață, corăbii ce imită celebrele ambarcațiuni ale vechilor pirați, dar și iahturi private, moderne, găsindu-și drum de colo-colo, printre insule, în căutare de golfulețe izolate, cu apă transparentă, ce lasă să se vadă bancurile de pești și alte vietăți marine, o delectare pentru cei ce iubesc scufundările.

Există două destinații importante pentru excursiile ce pleacă din portul turistic din fața vechi cetăți a orașului: Insula Rhodos și Delta Dalyan, cu mormintele lyciene de la Kaunos. Pentru moment, din motive de pandemie, prima destinație este mai complicat de atins, însă gazdele noastre cred că vor fi reluate, chiar din această vară, cursele maritime către frumoasa insulă grecească.

Turiștii care ajung la Marmaris pot opta pentru excursii cu tot felul de ambarcațiuni, în interiorul acestui golf sau în exteriorul său, unde există numeroase și foarte atractive mici golfuri, unde se pot opri pentru scufundări. De asemenea, există ambarcațiuni pe care se organizează excursii pe timpul nopții, cu petreceri la bord.

De asemenea, la patru kilometri de centrul orașului, avem numeroase baruri și cluburi de noapte, unde se pot distra toată noaptea și se pot întoarce la hotel dimineața. Nu în ultimul rând, avem excursiile în Delta Dalyan, o zonă de o frumusețe unică, a oferit câteva sugestii de petrecere a timpului, Reha Sezer, ghid local de turism.

Delta Dalyan și mormintele lyciene de la Kaunos

Orașul-stațiune Dalyan este situat pe un canal ce leagă Marea Egee de lacul Köyceğiz, lac format dintr-un golf, închis ca urmare a acumulării de aluviuni, de-a lungul timpului. Locul a fost locuit din cele mai vechi timpuri, orașul antic Kaunos fiind fondat, în secolul al X-lea î.Hr., de către regele Milet, fiul lui Apollo, zeul zilei, al luminii si al artelor, protector al poeziei si al muzicii.

De la Marmaris, se poate ajunge atât pe uscat, cât și pe apă, variantă pe care o recomandăm, pentru frumusețea peisajului costier. Călătoria, la bordul unui… vas de pirații (cu bar la deck-ul inferior, unde se servește și masa) și o punte superioară unde se poate sta la soare, durează aproximativ trei ore, în care este inclusă și o pauză de scăldat, într-un golfuleț retras. Prima parte a excursiei se oprește pe insula Delikada, aflată în fața unei lungi fâșii de nisip, plaja Dalyan Iztuzu,casa țestoaselor uriașe Caretta Caretta. Specie amenințată cu dispariția, Caretta Caretta își depune ouăle pe plajă, în perioada sezonului de împerechere, care începe în luna mai. Pentru a proteja această specie de țestoase și a le oferi o șansă mai bună de a perpetua, autoritățile au luat decizia de a interzice accesul pe plajă de la apusul soarelui și până la răsărit, perioadă în care fâșia îngustă de nisip fin intră sub stăpânirea frumoaselor creaturi. Evident, ne-am bucurat de superba plajă pe durata unei ore, la miez de zi, după o scurtă călătorie la bordul unei ambarcațiuni mai mici, care, ulterior ne-a fost gazdă în continuarea excursiei în Delta Dalyan.

Odată intrați în apele dulci ale râului Dalyan, pe canalele mărginite de lanurile înalte de stuf, ne-am îndreptat către zona din care ni se dezvăluie unul dintre punctele de atracție, mormintele lyciene de la Kaunos. Potrivit credinței, licienii își ciopleau mormintele în stâncă, pentru a ajuta sufletele morților să se înalțe la cer. Datând din secolul IV î.Hr, mormintele sunt de două feluri, primele fiind pentru oamenii de rând, celelalte pentru cei avuți, care diferă prin aspectul exterior, cu fațade înfrumusețate cu coloane ionice. Unul din cele mai importante morminte este cel al regelui Amyntas, înconjurat de morminte mai mici, unde au fost înmormântate rudele sale. Mormântul este compus din trei camere, unde au fost puse lucruri de preț și obiecte de uz casnic, de care regele putea avea nevoie de lumea cealaltă. Cum urcarea la morminte nu se poate face, din motive de siguranță, impresionantele fațade pot fi admirate și fotografiate de la distanță.

Călătoria prin Delta Dalyan continuă până la băile naturale de nămol, un mic ștrand natural, în care pot fi experimentate două tipuri de terapii naturale: baia în nămolul natural, de culoare gri, benefic pentru întreținerea pielii și îngrijirea articulațiilor, urmată de baia într-un bazin de apă caldă sulfuroasă. Le-am încercat pe ambele, conștienți că, totuși, pentru a avea efectele scontate, tratamentul trebuie făcut pe durata mai multor zile. Nu am părăsit locul înainte de a degusta tradiționala plăcintă turcească Gözleme, umplută cu spanac și brânză și asezonată cu… celebra bere locală cu nume de oraș antic.

Drumul de întoarcere, sub soarele blând, ne-a purtat către Marmaris, unde am admirat apusul de pe mare, cu soarele ascunzându-se în spatele munților. Prilej ideal pentru a îmbogăți albumul de vacanță.

Ajungem în Marmaris pe înserat, momentul perfect pentru a ne delecta cu bucătăria tradițională turcească, pe terasa unuia dintre numeroasele restaurante din zonă. Evident, doamnele au posibilitatea de a-și completa garderoba sau de a scăpa de grija listei de cadouri și suveniruri pentru cei de acasă, vizitând numeroasele magazine din orașul vechi. La final de zi, chiar dacă resortul la care am fost cazați (despre care vom povesti în continuare) se află la opt kilometri de centrul Marmarisului, nu ne facem griji, taxiurile circulă cu un tarif de doar 50 de eurocenți pe kilometru.

Resorturi de cinci stele, servicii ultra all inclusive, prețuri care fac Mamaia să roșească

Marmaris oferă soluții de cazare pentru orice buget. Iar o vacanță achiziționată prin intermediul unei agenții de turism, precum Hello Holidays, vă oferă mai multe beneficii, inclusiv posibilitatea de a beneficia de ofertele personalizate din partea hotelurilor și a partenerilor locali, la prețuri cu câteva zeci de procente mai bune decât cele de la recepție sau de pe saiturile de specialitate, mai ales dacă vă faceți rezervările din timp.

Premiera acestui sezon, este zborul charter pe aeroportul Dalaman, cu plecare în fiecare duminică, de la Otopeni. Astfel, turiștii români care aleg o vacanță în Marmaris, ajung mult mai repede la hotel, pentru că timpul de transfer s-a redus semnificativ, la aproximativ o oră și jumătate. Oferta noastră este diversificată, la hoteluri de toate categoriile, marmaris fiind o destinație pe care o recomandăm cu drag. Pentru o vacanță de șapte nopți, la un hotel de cinci stele, al inclusive și toate taxele incluse, tarifele încep de la 400 de euro de persoană, a declarat Veronica Iordache, managerul destinației Turcia din cadrul Agenției de Turism Hello Holidays.

Dacă facem o comparație (deloc malițioasă) cu Mamaia, șapte zile de vacanță, la Marmaris, în regim all-inclusive, v-ar scoate din buzunar dublul sumei pe care o veți plăti la Mamaia, într-un un concediu de zece zile, pentru… parcare! Parcare pe care, pentru a evita o amendă usturătoare, trebuie să nu uitați să o achitați din oră în oră…

Orka Lotus Beach, din pădurea de pini direct în apele Mării Egee

Orka Lotus Beach, un resort de cinci stele, ce oferă servicii ultra all inclusive, se află la marginea orașului Marmaris și, prima impresie, a fost că ne aflăm într-o pădure lângă… Sinaia, cu ieșire la marea de culoare albastru-turcoaz, pe o plajă privată cu nisip fin, de aproximativ 700 metri lungime, și cu un peisaj superb. Când au construit resortul, proiectul a avut în vedere o îmbinare cât mai prietenoasă cu mediul natural existent, astfel că numeroși pini au fost protejați, construindu-se în jurul lor, fără a fi nevoie să fie tăiați.

Resortul pune la dispoziția oaspeților săi trei piscine exterioare pentru adulți, una pentru copii, o piscină interioară pentru adulți și una pentru copii, un Aqua Park și un SPA deosebit de generos. De altfel, locația este foarte prietenoasă pentru familiile cu copii.

Avem mai multe tipuri de activități dedicate copiilor, cu Kids Club, cu terenuri de joacă, un Aqua Park foarte mare, mini-disco pentru copii, pe timpul serii,  ne-a dezvăluit Irina Tuz, director adjunct de vânzări.

Camerele sunt spațioase, dotate cu aer condiționat, minibar (aprovizionat zilnic cu apă, răcoritoare și bere), cafea și ceai, balcon și cutie de valori. Există acoperire WiFi în tot resortul, gratuit, dar calitatea semnalului lasă de dorit, în special dacă vă depărtați de propria cameră.

Oaspeții au la dispoziție patru restaurante (inclusiv cu specific italian, chinezesc și local), precum și 11 baruri, vedetă fiind cel situat pe terasa de la nivelul doi al clădirii principale, Blue Bar, care oferă o priveliște superbă asupra plajei și a golfului și care se deschide după ora 20.00.

Cei mai activi își pot menține condiția fizică la centrul de fittnes sau pe terenul de tenis. Centrul SPA pune la dispoziție săli de masaj, cadă cu hidromasaj, saună și baie turcească (hamam).

Pașa Beach Hotel, resortul condus de un manager de 27 de ani

Pașa Beach Hotel este un resort de patru stele, aflat chiar în apropierea mării și care oferă servicii all inclusive. Hotelul este format din două clădiri, cu un total de 1278 locuri de cazare. Amplasarea este una foarte bună, la doar trei kilometri de centrul orașului Marmaris, de Castel și Yacht Marina.

Suntem bucuroși să-i putem găzdui pe turiștii români, pentru care dorim să oferim cele mai bune condiții de petrecere a vacanței, astfel încât să se simtă ca și cum ar fi în propria casă, a declarat Yaşar Ünlü, cel care, la mijlocul anilor 80, a pus bazele unei afaceri ce cuprinde un lanț de șase hoteluri, pe care le conduce împreună cu fiul său cel mare, Mehmet Ünlü (27 ani).

Avem un total de 428 de camere, la Pașa Beach Hotel, cu centru SPA, două piscine pentru adulți și trei pentru copii, plus un topogan acvatic la piscina mare. Puteți vedea, hotelul este situat chiar lângă plajă, iar oaspeții noștri se pot bucura, gratuit, de soare, nisip și mare, pe plaja privată a hotelului, unde beneficiază de șezlong și prosoape de plajă, ne-a spus tânărul director general de la Pașa Beach.

Camerele sunt dotate cu sistem electronic de blocare a ușilor, aer condiționat, mini bar, balcon, iar 40 la sută dintre ele au vedere la mare. La dispoziția oaspeților există o echipă de animație, DJ, zone în care pot avea activități recreative și posibilitatea de a practica sporturi nautice. Masa se servește în restaurantul de pe terasa principală (tip bufet), dar există și un restaurant cu servire à la carte”. Trebuie amintic că hotelul nu acceptă animale de companie.

Green Nature Diamond, vacanța all inclusive într-un hotel cu arhitectură modernistă

La mică distanță de centrul stațiunii Marmaris, pe malul mării, cu acces la plaja de nisip fin, ne-a atras atenția clădirea modernă a resortului Green Nature Diamond, un hotel de cinci stele, inaugurat în anul 2014, ce oferă servicii all inclusive. Locație prietenoasă pentru familiile cu copii, hotelul pune la dispoziție un club pentru copii, mini-disco, locuri de joacă și multe alte facilități pentru cei mici.

Echipa noastră de animație este una fantastică, iar copiii nu vor uita această vacanță. În acest timp, părinții se pot bucura de serviciile centrului SPA, pot practica sporturi nautice și să beneficieze de experiențe de neuitat, a declarat, pentru GoNEXT, Aizhan Nurmatova, reprezentanta departamentului de relații cu clienții.

Hotelul pune la dispoziție o serie de restaurante, cu o selecție diversificată de mâncare, care să satisfacă toate gusturile culinare. Pachetul all inclusive include mic dejun (tip bufet), prânz și cină în restaurantul principal. Oaspeții care stau șapte sau mai multe nopți au inclusă o masă la unul dintre restaurantele à la carte. Gustări sunt disponibile la anumite ore între mese, iar vinuri locale, bere, băuturi spirtoase și băuturi nealcoolice sunt disponibile timp de minimum 12 ore pe zi.

Hotelul are mai multe piscine exterioare și piscină interioară, un centru de fittnes, accesul la rețeaua WiFi este gratuit pe toată suprafața resortului, iar camerele sunt dotate cu aer condiționat, minibar și balcon.

Măsuri aplicabile turiștilor care sosesc în Turcia din România

La data de 31 mai 2021, autoritățile turce au anunțat noi măsuri aplicabile celor care călătoresc în Turcia. În funcție de țările din care vin sau au călătorit în ultimele 14 zile, cei care ajung în Turcia trebuie să prezinte anumite documente. În ceea ce îi privește pe cei care vin din România, aceștia trebuie să facă dovada faptului că au fost vaccinați și au trecut cel puțin 14 zile de la efectuarea vaccinului (schema completă a vaccinării) sau să prezinte un document oficial care să ateste că au fost infectați cu virusul SARS-CoV-2, în ultimele 6 luni. Persoanele care nu pot prezenta dovada infectării cu virusul SARS-CoV-2 sau a vaccinării, trebuie să prezinte rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în țară sau al unui test rapid antigen, efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii în Turcia.

De asemenea, indiferent de modalitatea de transport utilizată (rutieră, aeriană sau navală), cei care sosesc în Republica Turcia au obligația de a completa formularul de intrare prin intermediul portalului register.health.gov.tr, cu maxim 72 ore înaintea intrării în Turcia. Formularul va fi prezentat la îmbarcare, în format fizic (tipărit) sau electronic (pe telefonul mobil/tabletă). Ulterior completării formularului va fi emis codul HES, în baza căruia călătorii vor putea avea acces la transportul intern și cazare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*