FOTO VIDEO Egiptul îi așteaptă pe români: Sunrise Remal Resorts & Beach, promisiunea unei vacanțe de lux la malul Mării Roșii

Sunrise Remal Resorts & Beach. FOTO Paul Alexe

În sud-estul Peninsulei Sinai, într-un loc ce până în urmă cu doar câte decade se remarca doar prin importanța sa strategică și militară, la intrarea în Golful Aqaba, s-a dezvoltat unul dintre cele mai frumoase orașe-resort din Orientul Apropiat, Sharm el Sheikh (în traducere, Golful șeicului). În prezent, Orașul Păcii (cum a fost numit de către UNESCO, datorită numeroaselor conferințe de pace pe care le-a găzduit) reprezintă o destinație de vacanță foarte căutată pentru resorturile de lux pe care le pune la dispoziția turiștilor din întreaga lume, atrași de climatul primitor pe întreaga durată a anului, dar mai ales de apa clară și recifele de corali, de o frumusețe unică.

Tot aici, la doar două ore de parcurs cu mașina, se află un loc cu mare încărcătură religioasă, Mănăstirea Sf. Catherina, la poalele Muntelui Sinai, acolo unde se spune că profetul Moise, cel care a condus exodul israeliților, ar fi primit cele Zece Porunci.

În acest loc unic, la invitația tour-operatorului român Bonjour International Tour, echipa GoNEXT a cunoscut ospitalitatea Sunrise Remal Resorts & Beach, o oază de vacanță de patru stele, aflată pe malul Mării Roșii, la șapte kilometri de Aeroportul Internațional Sharm el Sheikh și la o călătorie de doar zece minute, cu mașina, de Naama Bay, principalul centru de atracție pentru turiștii din oraș, renumit pentru cafenelele, restaurantele, hotelurile și bazarurile sale.

„Sunrise Remal Resorts & Beach este un hotel foarte special, pentru că noi nu considerăm că lucrăm în industria hotelieră, ci în industria ospitalității, iar asta înseamnă că noi considerăm că îi primim pe oaspeții noștri ca și cum ei ar veni în propria casă. Dealtfel, obișnuim să le spunem „Bun venit la Sunrise, bun venit acasă!”, iar noi îi tratăm pe toți oaspeții noștri ca și cum i-am primi în casa noastră și dorim să ne asigurăm că sunt fericiți și satisfăcuți în perioada pe care o petrec aici”, ne-a întâmpinat directorul adjunct pentru calitate și servicii turistice, Monika Wieczorowska.

În mod obișnuit, o destinație de lux, precum Sharm el Sheikh, este rezervată unei anumite categorii de turiști, prețurile fiind destul de piperate. O mare parte a turiștilor provin din Rusia și Ucraina, însă invazia din Ucraina a închis, evident, această piață, iar prețurile pentru un sejur au scăzut cu până la 50 la sută! Tocmai de aceea, acesta este un moment ideal de a rezerva o vacanță de lux într-un resort din Sharm el Sheikh, la un preț cuprins între 500 și 1100 euro / persoană / 7 zile, cu zbor inclus, în regim all inclusive sau ultra all inclusive.

„Pe fondul conflictului din Ucraina, piața turiștilor din Rusia și Ucraina, dominantă până acum, practic s-a închis, iar acum este o bună oportunitate foarte bună pentru turiștii români să descopere această locație, la prețuri extrem de avantajoase, mult mai mici decât cu doar trei luni în urmă!”, a declarat Cristina Adriana Nae, fondator al agenției de turism Bonjour International Tour. 

De altfel, prin partenerul local al agenției, Flash Tour, se oferă consultanță și asistență turistică pe întreaga durată a sejurului, inclusiv prin intermediul ghizilor vorbitori de limba română.

„Resortul nostru este deschis pentru toată lumea. Pentru cupluri avem o arie rezervată doar adulților, cu plajă și piscine dedicate, cu entertainment dedicat lor. Pentru familiile cu copii, avem două kids-club-uri, cu activități dedicate copiilor pe toată durata zilei. Pentru îndrăgostiți, bineînțeles… Doar priviți plaja, este absolut fabuloasă. Pentru oamenii de afaceri, avem o sală de conferințe, care poate primi până la 500 de participanți. În concluzie, suntem pregătiți pentru toată lumea. Nu trebuie uitat că avem opt restaurante „à la carte”, șapte dintre ele fiind în regimul all inclusive”, a explicat Monika Wieczorowska.

Începând cu luna aprilie, cursa charter pentru Sharm El Sheikh operează în fiecare duminică, pe durata întregului sezon și până pe 23 ianuarie 2023, cu plecare din București – Otopeni.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*