CFR Călători suplimentează capacitatea de transport spre și dinspre Litoral

Tren de călători.

Cererea de transport către Litoral se menține ridicată în această săptămână, astfel că CFR Călători își adaptează în extrasezon capacitatea de transport la solicitările de trafic și suplimentează cu vagoane trenurile spre și dinspre Constanța și Mangalia.

Astfel, potrivit CFR Călători, pasagerii care doresc să ajungă sau care se reîntorc de pe litoral au la dispoziție, pe ruta București Nord – Constanța și retur, 12 trenuri InterRegio, șase dus și șase întors, cu o capacitate medie de 700 de locuri/ tren. Unele dintre garnituri pot avea compunerea maximă de 15 vagoane – limita maximă admisă.

Turiștilor care vin cu trenurile din toată țara (via București) li se asigură continuitatea călătoriei din stația Constanța către toate stațiunile de pe litoral. Astfel, de la Constanța la Mangalia și retur, circulă zilnic 20 de trenuri Regio, 10 dus și 10 întors, cu o capacitate medie de 300 de locuri/ tren. Și pe această rută trenurile sunt suplimentate cu vagoane.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*