ANAT solicită eliminarea stării de alertă în România și a restricțiilor de călătorie externă, din 15 iunie

Grecia, o destinație preferată de mulți români. FOTO Paralela 45

Reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) cer eliminarea stării de alertă în România, de la 15 iunie, după ce la nivelul miniștrilor de interne din țările Schengen s-a discutat posibilitatea redeschiderii granițelor în interiorul Uniunii Europene, fără restricții.

„A venit timpul ca, începând cu 15 iunie, să trecem și în România la următorul nivel de relaxare și eliminare a stării de alertă, care să ne permită revenirea la normalitate. Orice prelungire a măsurii de auto-izolare după întoarcerea din vacanțele programate în țările din Balcani nu ar avea nicio justificare după data de 15 iunie, având în vedere că, astăzi, 08 iunie, s-a înregistrat cel mai mic număr de infectați, iar măsurile unitare care se aplică de către toți operatorii din turism pentru prevenție medicală – atât în țară, cât și în țările vecine, sunt responsabile și eficace”, au transmis reprezentanții ANAT.

Potrivit acestora, începerea sezonului turistic extern nu mai poate fi amânată, existând un volum extrem de mare de rezervări de servicii turistice cu chartere și autocare, servicii care dacă se anulează, ar duce la imposibilitatea reprogramării acestora în etapa următoare, precum și la o stare de tensiune, neîncredere și nemulțumire a turiștilor afectați.

„Solicităm Guvernului României eliminarea restricțiilor de călătorie din data de 15 iunie, începând cu deplasările în țările vecine, Bulgaria, Grecia, Croația, Muntenegru, Albania, iar, în funcție de evoluția situației epidemiologice, să se revină la normalitate pentru călătoriile în statele europene care și-au deschis granițele pentru turism”, au mai cerut reprezentanții ANAT.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*