Promovarea României ca și destinație Turistică. FOTO Ministerul Turismului
Destinația turistică, România, este obiectivul Ministerului Turismului din acest an în cadrul Președinției Consiliului Europei.
România este reprezentată și anul acesta la Bruxelles, de Ministerul Turismului, la unul dintre cele mai importante târguri de turism din Belgia. Vizitatorii au manifestat un interes mult mai mare pentru a călători în țara noastră, mai ales că, anul acesta, România este în atenția întregii lumi prin preluarea președinției Consiliului UE. Timp de trei zile, specialiștii ministerului Turismului, alături de co-expozanții ce li s-au alăturat, au oferit informațiile necesare celor interesați de România.
Ministerul Turismului promovează România în această perioadă și la Târgul de la Chișinău, Milano și Tel-Aviv.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipa documentarului „Delta Sălbatică” și membrii Asociației România Sălbatică lansează un apel de susținere a proiectelor derulate de organizațiile WWF România, Rewilding România și Societatea Ornitologică Română, care promovează reconstrucția ecologică și renaturarea, apel susținut …
Paradis Land din Neptun este una dintre cele mai apreciate destinații de agrement de pe litoral, oferind vizitatorilor ocazia de a petrece timp de calitate în mijlocul naturii. Parcul de aventură dispune de trasee adaptate …
BIBI Touroperator, unul dintre cei mai importanți touroperatori specializați în vacanțe în România, lansează oficial campania „Înscrieri Timpurii” pentru sezonul de iarnă 2026–2027, oferind turiștilor posibilitatea de a-și rezerva din timp sejururile de Crăciun și …
Be the first to comment