Zboruri directe din București către Barcelona, cu HiSky

Zboruri directe din București către Barcelona, cu HiSky

Compania aeriană HiSky anunță introducerea unei noi rute cu plecare din București. Începând cu luna iulie, pasagerii români vor putea călători cu HiSky și către Barcelona.

Aceasta este cea de-a șaptea destinație operată de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă și cea de-a optsprezecea din portofoliu. Cursele ar urma să fie efectuate cu o aeronavă nouă, una dintre cele două Airbus A321 LR, intrate recent în flota companiei. Prețurile unei călătorii încep de la 39,99 euro pentru un segmentul de zbor.

Primul zbor din București către Barcelona este programat pe 3 iulie, cu plecare de pe Aeroportul Otopeni la ora 17.40 și retur de pe aeroportul El Prat din Barcelona, la ora locală 20.55. Conform programului, publicat deja pe site-ul companiei, zborul va fi operat, în sezonul vară-toamnă, cu trei frecvențe pe săptămână, în fiecare zi de luni, miercuri și vineri.

Barcelona este una dintre destinațiile populare de vacanță pentru români însă, până în acest moment, o singură companie aeriană operează zboruri regulate directe din capitală către orașul de pe coasta Mediteranei.

„Barcelona este cea de-a doua destinație din Spania pe care o introducem, după Malaga, și avem încredere că aceasta va fi ruta cu cel mai mare potențial din portofoliul nostru. Este o destinație de vacanță însă nu doar pentru perioada verii, vremea plăcută de aici face Barcelona și unul dintre orașele preferate de români pentru city break. Din analizele noastre premergătoare, a reieșit nevoia introducerii acestei rute, care era anterior operată direct de către o singură companie. Credem că pasagerii români vor aprecia opțiunile, dar și competiția pe acest segment, care evident se va resimți și în prețuri. Lansăm zborurile cu prețuri începând de la 39,99 euro, din iulie, până la finalul lunii octombrie. Așadar, îi invit pe toți cei care plănuiesc o vacanță în unul dintre cele mai spectaculoase orașe ale Europei să își achiziționeze biletul de pe acum, la un preț mult sub cel practicat în general de concurență”, spune Iulian Scorpan, CEO HiSky.

Odată cu achiziția celor două aeronave noi, în primăvara aceasta, HiSky exploatează o flotă de șapte aeronave din familia Airbus A320, cu o vârstă medie de șapte ani. Recent, compania aeriană a atins pragul de un milion de pasageri transportați, în doar doi ani de la startul operațiunilor de linie. Din București, pasagerii pot călători cu HiSky către două destinații domestice, Cluj Napoca și Timișoara, și cinci destinații internaționale Malaga, Dublin, Tel Aviv, Bruxelles și Barcelona. Din Cluj Napoca, Timișoara, Baia Mare, Iași și Chișinău, HiSky operează zboruri către Dublin, Tel Aviv, Paris, Roma, Frankfurt și Milano.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*