Exercițiu multiplu de salvare desfășurat de salvamontiștii dâmbovițeni
Întreaga echipă Salvamont Salvaspeo Dâmbovița a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la doua exerciții din calendarul de pregătire pentru anul în curs.
Primul dintre acestea a constat în căutarea a doua persoane accidentate, prinse într-o avalanșă. O victima prezenta fracturi multiple iar cealaltă a fost reperată si scoasă din zăpadă cu ajutorul echipamentelor specifice.
Al doilea exercițiu a avut loc în Peștera Ialomiței și a constat în evacuarea unei persoane accidentată cu ajutorul unei tiroliene. La acesta au participat și alți salvatori din mediul subteran, membri CORSA.
„Ambele exerciții s-au încheiat cu succes, demonstrându-ne încă o dată că sunt necesare pentru menținerea capacitații de intervenție a Serviciului Public Judeţean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița”, au precizat membrii echipei Salvamont.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Compania TAROM introduce curse noi cu destinația Cluj-Napoca, special destinate fanilor UNTOLD. Festivalierii își pot rezerva de astăzi bilete pentru cursa RO645 cu plecare pe 2 august din București (ora 17.10) și retur pentru cursa …
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a propus joi, 27 mai, ca începând cu data de 01 iunie, gradul de ocupare a spațiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică să poată crește la …
Muzeul Bucovinei prezintă publicului, începând cu data de 5 februarie, o inedită expoziție temporară organizată în colaborare cu Asociația Muzeul Jucăriilor București – Arta Tranșeelor. Vernisajul expoziției Arta Tranșeelor va avea loc în data de …
Be the first to comment