Trei din patru români vor renunță la Early booking pentru următoarele 9 luni, arată un studiu al IRI Travel

Piața Mare din Sibiu. FOTO Cătălin SCHIPOR

Românii vor renunța la a-și rezerva vacanțe în regim de early booking în următoarele 9 luni de zile, arată un sondaj realizat de IRI Travel cu ajutorul partenerilor săi din țară.

Sondajul a fost realizat prin telefon pe un eșantion de aproximativ 1.250 de persoane, în momentul în care turiștii au fost contactați sau i-au contactat pe consultații în turism pentru a-și reprograma sau anula vacanțele. Numai 1136 de persoane au răspuns cu privire la planurile de vacanță. Întrebările au fost puse în perioada 22 aprilie – 4 mai.

„Din discuțiile pe care atât noi cât și partenerii noștri din țară le-am avut cu turiștii aceștia se arată tot mai reticenți la a-și rezerva o vacanță în următoarea perioadă. Litoralul Mării Negre a fost cel mai căutat, atât la români cât și la bulgari, foarte mulți clienți sunând doar să obțină informații pentru vacanțe în această vară, dar cu mari rezerve”, a declarat Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Potrivit datelor centralizate de IRI Travel, turiștii din zona Moldovei sunt mai reticenți cu privire la rezervarea unei vacanțe în regim de early booking, ei reprezentând peste un sfert dintre pesimiști (27%). Aceștia sunt urmați de către cei din zona Transilvaniei, cu un procent de 22%, în timp ce pe locul 3 se află dobrogenii, cu un 19%.

„Diferența între cele trei regiuni menționate mai sus este că, dacă primele două iau în considerare vacanțele pe litoralul românesc, bulgăresc sau turcesc, cei din Tulcea si Constanța apreciază că despre o vacanță în Turcia sau Grecia, nici nu se poate discuta în acest an”, a mai spus Lucian Bădîrcea.

Turiștii din zona Olteniei sunt pe locul 4, cu 13%, iar muntenii, locul 5 cu 9%.

Aproximativ 10% dintre cei chestionați nu au dorit să răspundă întrebărilor puse de consultanții de turism.

IRI Travel este unul dintre puținii turoperatori români care nu va implementa o taxă pentru reprogramarea vacantelor sau pentru emiterea de vouchere valorice.

„În momentul de față, turiștii se află într-o situație extrem de delicată pentru că le este teamă că vor pierde și banii și vacanța. Așa că, în cazul nostru, trebuie să stea liniștiți pentru că nu vom solicita nici o taxă pentru reprogramarea vacantelor si nici pentru emiterea voucherelor valorice pe care aceștia să le folosească atunci când va trece pandemia”,a mai spus Lucian Bădîrcea.

Vacanțele se vor rezerva în regim de last minute.

„În contextul pandemiei Covid-19, putem vorbi de o schimbare radicală a obiceiurilor turistului, chiar și după ce vom reveni la normal. Pe lângă o mai mare atenție la siguranță, la igienă, la securitatea oferită de transportator, de hotel sau de către destinație în sine, modul de efectuare a rezervării se va schimba radical. Turiștii vor dori mai multă flexibilitate în rezervarea ofertei și mai ales posibilitatea de a anula cu puțin timp înaintea plecării. Pe termen scurt dar și mediu, turiștii nu își vor mai face planuri cu multe luni înainte de plecare”, a declarat consultantul în turism, Traian Bădulescu.

Pentru un moment, încă vorbim de incertitudinea posibilității de a călători, dar și de incertitudinea economică, generată de criza determinată de blocajul generat de pandemie.

„Cererea va fi oricum mai redusă iar turiștii vor avea mai multe opțiuni de cazare. Cel puțin în acest an, nu cred că vom mai putea vorbi de grade de ocupare foarte mari. Ofertele tip early booking au apărut timid în România acum 15 ani, au scăzut în timpul crizei economice care a afectat țara noastră mai ales în perioada 2009-2011 și au început să crească exponential în ultimii ani. Cei mai de succes ani pentru ofertele early booking au fost ultimii 2-3 ani, când turiștii începuseră să achiziționeze pachete pentru sezonul estival încă din octombrie-noiembrie. Din estimările mele, cel puțin pentru acest an, circa 75% dintre turiști nu vor mai apela la ofertele early booking și vor rezerva cu 1-2 luni înainte de plecare. În funcție de evoluția situației pe plan international, este posibil ca acest obicei să se perpetueze și anul viitor”, a conchis consultantul în turism.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*