România, în topul organizatorilor de campionate internaţionale de snooker. 215 jucători din 29 țări au participat la Triplul Campionat European de Snooker de la Snagov

Andrew Pagett si Darren Morgan 2
Andrew Pagett și Darren Morgan

Federaţia Română de Snooker, EBSA – Asociaţia Europeană de Biliard şi Snooker și Innovation Travel & Events au organizat, la Complexul Hotelier Mirage din Snagov, un triplu Campionat European de Snooker.

Evenimentul a avut loc între 18 şi 29 iunie 2018 şi a reunit 215 jucători din 29 de ţări, 26 de arbitri internaţionali, oficiali şi suporteri. Cele trei Campionate au fost: 6 Reds Snooker (18-22 iunie), respectiv Echipe (Ladies, Masters & Men) și Single Ladies & Masters (23-29 iunie). Snooker este un sport de elită, care cultivă foarte mult disciplina, respectul şi fair play-ul, iar românii încep, pas cu pas, să fie din ce în ce mai pasionaţi de acest sport care face parte din familia biliardului.

Cei 215 de participanţi la cele trei categorii au fost din: Austria, Belarus, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Anglia, Finlanda, Franța, Germania, Ungaria, Islanda, Irlanda, Irlanda de Nord, Israel, Italia, Republica Moldova, Olanda, Polonia, Rusia, Scoția, Serbia, Elveția, Slovacia, Suedia, Norvegia, Turcia, Ucraina, Țara Galilor și, firește, România. 

Au avut loc următoarele competiții:

1.  6 Reds snooker championship –  câștigător: SHACHAR RUBERG (Israel). El va participa la Campionatul Mondial de 6 Bile Roșii din Thailanda (septembrie 2018). Au fost înscriși 61 de jucători din 20 de țări.

2. Shoot-Out snooker championschip – câștigător: DARREN MORGAN (Țara Galilor). Este un turneu inaugural cu 16 jucători din 16 țări.

3. Campionatul European Ladies – câștigătoare: WENDY JANS (Belgia). Ea a câștigat acest titlu de 12 ori (consecutiv în ultimii 9 ani). Au participat 37 de jucătoare din 15 țări.

4. Campionatul European Masters (peste 40 ani) – câștigător: DARREN MORGAN (Țara Galilor). El este fost jucător profesionist, multiplu campion european la masters. Au participat 71 de jucători din 23 de țări.

5. Campionatul European Echipe Ladies – câștigătoare: echipa din Rusia  formată din ANASTASIA NECHAEVA și POLINA ASTAKHOVA.

6. Campionatul European Echipe Men –  câștigătoare: echipa din Țara Galilor formată din DARREN MORGAN și ANDREW PAGETT.

7. Campionatul European Echipe Masters –  câștigătoare: echipa din Scoția formată din MICHAEL PHILBI și GARY THOMSON.

Darren Morgan este un fost jucător profesionist de snooker galez, care, la ora actuală, joacă în competiţiile de amatori. Morgan a câştigat Campionatul Mondial de amatori în 1987 şi a jucat în Main Tour – Liga profesionistă de snooker – între 1988 şi 2007, fiind în top 16 jucători mondiali 6 ani la rând. Se numără printre cei 49 de jucători profesionişti din toate timpurile care au realizat 100 de break-uri a minim 100 de puncte (recordul său este de 111 break-uri) fără să părăsească masa de joc. Cu ocazia acestui ultim campionat de la Snagov, Darren Morgan s-a calificat iarăşi în competiţiile profesioniste.

Andrew Pagett este, de asemenea, un fost jucător profesionist de snooker din Ţara Galilor, care a jucat în Main Tour în sezoanele 2008-2009 şi 2010-2011. În 2011 a ocupat poziţia 70 pe plan mondial, la categoria profesionistă.

Actualul Campionat European l-a avut ca director de turneu pe PETER THOMAS din Țara Galilor iar Asociaţia Europeană de Biliard şi Snooker (EBSA) a fost reprezentată de SIMON SMITH, Secretar General.

La acest campionat a participat și JASON FRANCIS, fondatorul Snooker Legends și World Seniors Tour (care include nume precum Jimmy White, Ken Doherty, Dennis Taylor, Steve Davis ș.a.). El este și managerul lui Ronnie O Sullivan. Cu acest prilej, Jason Francis i-a înmânat lui Darren Morgan (campionul European Masters) invitația la turneul World Seniors Tour.

La ceremonia de deschidere a triplului Campionat European a participat și Excelența Sa doamna TAMAR SAMASH, ambasadoarea statului Israel în România.

„Federația Română de Snooker a luat ființă în anul 2007. Ca atare, este, în comparație cu federații similare, o federație tânără. Conducerea FRS și-a asumat în acești ani să organizeze patru Campionate Europene şi un Campionat Mondial. Jucătorii români de snooker au un mare avantaj, ţinând cont că țara organizatoare are dreptul de a înscrie mai mulți sportivi în competiție. După cum cunosc cei din sport, este foarte important ca sportivii să participe la cât mai multe competiții internaționale de nivel european sau mondial. Cu siguranţă că România va genera, în următorii ani, campioni la snooker, iar seriozitatea implicării noastre în organizarea unor competiţii internaţionale de snooker oferă şanse mai multor jucători români de a participa la competiţii internaţionale, atât în ţara noastră, cât şi în alte ţări. Faptul că am organizat la un nivel înalt şi cu profesionalism atâtea ediţii va determina atragerea altor campionate europene şi mondiale în România. De exemplu, Federaţia Internaţională de Biliard şi Snooker (IBSF) a hotărât ca România să fie din nou gazda unui Campionat Mondial de Snooker Under 21 în viitorul apropiat, posibil chiar anul viitor. Mai menţionez că Federaţia Română de Snooker are, de puţin timp, un sediu nou, modern, cu mai multe mese de snooker, unde jucătorii se pot antrena în condiţii foarte bune, în incinta Mall Plaza Romania din cartierul Drumul Taberei”, a precizat Francisc Tobă, preşedintele Federaţiei Române de Snooker.

Snooker-ul este una dintre cele trei discipline (pool, carom si snooker) din familia biliardului şi aniversează în acest an 140 de ani de la apariţie. Îşi are originea în biliardul englezesc, apărut în urmă cu peste 300 de ani. Snooker este practic ”nepotul” biliardului englezesc, apărând în 1875 ca urmare a unei extensii a celor trei bile, albă, galbenă şi roşie, care făceau obiectul de activitate al biliardului englezesc. Astfel Sir Chamberlain a adăugat încă 14 bile roşii şi încă cinci colorate, la cea galbenă, ajungând astfel la forma actuală denumită snooker.

Asociaţia Europeană de Biliard şi Snooker (EBSA) a fost înfiinţată în urmă cu peste 30 de ani, iar în prezent are 42 de ţări europene membre. Începând cu 1988, EBSA organizează primul turneu european de snooker dedicat amatorilor.

Federaţia Română de Snooker a împlinit 11 ani

Federaţia Română de Snooker a fost înfiinţată în anul 2007. Inaugurarea Centrului National de Snooker, în decembrie 2007, a însemnat o nouă perspectivă în dimensiunea reală a obţinerii performanţei sportive în disciplina snooker. Odată cu înfiinţarea Federaţiei Române de Snooker şi a Centrului Naţional de Snooker s-au creat condiţiile optime pentru selecţie, iniţiere şi pregătire, în vederea obţinerii marii performanţe.

Conducerea F. R. Snooker formată din Francisc Tobă – preşedinte, Daniela Coman – vicepreşedinte, Constantin Paraschivescu – secretar general, Dragoş Cozmaciuc – antrenor federal, Marian Fediuc, Gabriela Barbu şi Marcel Bera, membri ai biroului federal, au desfăşurat continuu o activitate eficientă şi susţinută în vederea asigurării condiţiilor optime de antrenament şi participare la calendarul intern şi internaţional. Dovada o reprezintă numărul mare de copii, juniori şi tineri formaţi la Centrul National de Snooker care au obţinut rezultate deosebite la Campionatele Naţionale desfăşurate în toţi aceşti ani. 

Federaţia Română de Snooker a organizat, până în prezent, 4 campionate europene și unul mondial în România şi respectă un calendar anual competiţional strict şi foarte serios. Zece etape de Campionat National la categoriile Juniori, Tineret, Ladies, Masters si Men (Liga Naţională, formată din 32 de sportivi, şi divizia secundă – turneu open)   În prezent, F.R. Snooker are peste 400 sportivi legitimaţi la cele 14 cluburi afiliate. Obiectivul F. R. Snooker este acela de a promova un sportiv în circuitul profesionist. Cea mai bună performanță a fost obținută de Mihai Vladu – locul 3, medalie de bronz la Campionatul Mondial IBSF – U18 desfășurat în anul 2016 – Belgia. 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*