Muzeul Național al Bucovinei invită publicul să cunoască lumea fascinantă a modei din perioada medievală

Muzeul Național de Istorie a Moldovei. FOTO Facebook

O incursiune în lumea fascinantă a modei din perioada medievală, este propunerea cu care Muzeul Național al Bucovinei vine în fața publicului, de toate vârstele, prin proiectul de educație muzeală „Podoabe și veșminte în Moldova medievală”.

„Vreți să aflați ce vestimentații și ce bijuterii se purtau în perioada medievală? Vreți să aflați cum se dichiseau boierii, domnii, domnițele, dregătorii, curtenii din Moldova medievală? Vă invităm la Muzeul de Istorie Suceava, unde împreună cu specialiștii noștri, veți auzi povești nemaispuse și veți admira veșminte și bijuterii medievale restaurate în Bucovina!”, au precizat reprezentanții instituției.

Ghidați de specialiștii muzeului, participanții au ocazia să descopere piese vestimentare și podoabe, specifice perioadei medievale: rochie, cămașă, marame, bonete, pantofi, brâie, anterie colorate, dar și ace de păr și de voal, inele și cercei, reprezentând importante izvoare istorice care au stat la baza studiilor despre evoluția vestimentației în Moldova.

Piesele vestimentare și podoabele, parte dintre ele expuse în Muzeul de Istorie, au fost descoperite de-a lungul timpului, în urma cercetărilor arheologice sistematice, în morminte de la bisericile Sf. Ioan Botezătorul din Siret, Biserica Mirăuți din Suceava, Mănăstirea Probota, Biserica „Sfântul Nicolae“ Bălinești și se încadrează în doua mari categorii: veșminte, dar și obiecte ce țin de ritualul funerar. Veșmintele și podoabele prezentate sunt încadrate cronologic în perioada secolelor XV-XVII.

Proiectul de educație muzeală, prezentat față în față cu obiectul de patrimoniu, cu informații postate și pe contul de Facebook al Muzeului de Istorie, își propune să-i surprindă pe cei interesați, prin frumusețea și unicitatea pieselor vestimentare care fac parte din colecția de textile arheologice a Muzeului Național al Bucovinei, cu detalii asupra modului în care au fost lucrate și materialele prețioase folosite la realizarea lor: brocard, mătase, mătase decorată cu fir de argint aurit, dantelă din fir de argint aurit, catifea de mătase broșată cu aur, dar și tehnicile de coasere și brodare specifice perioadei medievale.

De asemenea, participanții se vor bucura de frumusețea podoabelor medievale, din colecția de numismatică a Muzeului Național al Bucovinei, fiindu-le prezentate materialele utilizate la realizarea lor: aur, argint, cu pietre semiprețioase și metodele de realizare, specifice perioadei medievale – turnare „à cire perdue“, cizelare, gravare, trefilare, granulație, ciocănire, sudare, aurire, filigran, decupare.

Ce trebuie să faceți, ca să puteți pătrunde în lumea podoabelor și veșmintelor din perioada medievală?

Sunați la numărul de telefon al muzeografului responsabil de ora de muzeu – 0747415751, unde veți primi informații despre modalitatea de înscriere la proiectul educațional, numărul limită de participanți pentru o sesiune și, desigur, pentru a programa întâlnirea. Participarea se face în baza biletului de vizitare a Muzeului de Istorie Suceava.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*