FOTO VIDEO Ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, în vizită pe litoral. El caută soluții pentru promovarea cât mai eficientă a României

Constantin Daniel Cadariu, în vizită pe litoral. FOTO Adrian Boioglu

Ministrul Turismului, Constantin Daniel Cadariu, s-a aflat, vineri, 3 iunie, într-o vizită pe litoralul românesc, unde s-a întâlnit cu autoritățile locale și cu hoteluri pentru a afla problemele cu care aceștia se confruntă la debutul sezonului estival. El a vizitat stațiunea Mamaia, a văzut plajele lărgite și faleza, iar apoi și-a continuat drumul către sudul litoralului. Cadariu a susținut o conferință de presă în care a abordat principalele teme din acest domeniu.

Cadariu a fost provocat în debutul conferinței de presă, să-și spună părerea despre stațiunea Mamaia.

După zece ani de când nu am mai fost prin stațiune, mult schimbată. E drept că am parcurs doar artera principală, am venit doar cu mașina, nu am avut timp. Probabil după această întâlnire vom face și o deplasare perpedes. Mi se pare că arată în regulă, din mașină, mi se pare organizată, mi se pare curată. Evident, pentru perioada asta a anului, neaglomerată, ca să spun așa, deci sunt mulțumit până în momentul de față. Vom vedea ce vom vedea și în momentul în care vom face deplasarea și pe faleză”, a spus Cadariu.

El a povestit și cum vede acest sezon estival în contextul creșterilor de prețuri din ultima vreme.

“Este clar că suntem într-o derulare a unei crize economice international, facem parte din ea. Una din consecințe este evoluția prețurilor la aproape orice. Mai mult ca sigur așa cum se întâmplă și în Europa și la noi vor crește prețurile pentru serviciile turistice. Trebuie să le acceptăm. Nu putem interveni. Discutăm de o economie de piață, discutăm de cerere și ofertă,discutăm de rentabilitatea unei activități în turism.

Pe de altă parte, m-am uitat și eu zilele acestea pe estimări și pe raportări și spun așa  cei de la INS, la raportul pentru patru luni,  numărul turiștilor din România a atins aproximativ 2,5 milioane, adică o creștere față de perioada similară a anului trecut de 34 la sută.

Am luat act de o estimare, nu știu dacă este realitatea, mai multe vă pot răspunde operatorii, care spune în felul următor că pentru perspectiva minivacanței de Rusalii este o creștere a numărului de rezervări cu 20 la sută față de perioada corespondentă din 2021. Unitățile de cazare care vor fi deschise de pe litoral vor fi în proporție de 90 la sută, în unele cazuri vor fi cu grad de ocupare de sută la sută”, a mai declarat Ministrul Turimului.  

Președintele Organizației Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, a descris cum ar putea arăta acest sezon estival.

“Suntem pregătiți. Toți operatorii economici de la un capăt la altul și-au cam terminat investițiile. Avem turiști la ora asta, așteptăm o creștere de la zi la zi și probabil vom culmina cu Rusaliile, unde deja se anunță rezervări foarte mari, iar pentru iulie, august stăm foarte, foarte bine. Referitor la tarife, nu acoperim inflația prin creșterile de tarife pe care le-am. Suntem cu creșteri de tarife undeva între 5 și 10 la sută. Dar vă rog să ținem cont că aici ne-am confruntat cu creșteri masive, la gazele naturale, curentul electric chiar la apă, chiar la cei care strâng gunoiul menajer, inclusiv o pondere mare în ceea ce privește creșterea salariilor pentru că forța de muncă lipsește cu desăvârșire. Suntem undeva la 40 la sută. Sper ca săptămâna viitoare să vină și cei pentru am încheiat deja contracte”, a mai spus Bucovală.

Cadariu s-a referit și la problema promovării României.

“Asta e principal problemă, în afară de dezvoltare, promovarea. Sunt multe de făcut, sunt multe lucruri care stau în așteptare. Din momentul când am ajuns la minister în decembrie am constatat aproape că există un gol de 10 – 12 ani. Parcă lucrurile s-au oprit în loc din momentul în care s-a adoptat acel brand de promovare turistică, cu acel logo, s-a așternut o cortină peste tot ce înseamnă promovare, cel puțin din punct de vedere al promovării destinației turistice România”, a precizat ministrul Turismului.

El a mai vorbit despre lucrurile găsite în urma vizitelor efectuate prin țară.

“În toate întâlnirile din țară, de regulă, în zone turistice, am constatat extrem de multe lucruri bune.

În primul rând în ce înseamnă investițiile operatorilor de turism, în multe cazuri și în ceea ce înseamnă investițiile autorităților locale. Nu există perfecțiune, dar am văzut multe lucruri bune și foarte, foarte multe inițiative de promovare, locale sau zonale. Ce cred că lipsește în momentul de față este întregul,

adică promovarea unitară. În momentul în care ți-ai promovat țara, ulterior poți promova destinații individuale. Până la urmă va fi menirea principală a OMD-ului national, acelor organizației de management a destinațiilor pentru că suntem în faza finală de a adopta legea în ceea ce privește înființarea acestor OMD-uri, un lucru care stă în așteptare de 10 sau 12 ani, din varii motive.

Suntem în avizare cu ordonanța de urgență pe circuitul extern la ministere, dacă nu săptămâna viitoare, sper ca cealaltă săptămână o ordonanță să fie adoptată în Guvern chiar dacă noi avem termen impus, jalon în PNRR data de 30 septembrie”, a spus ministrul Turismului.

El a adăugat că Organizația de Management a Destinației se va ocupa de promovarea României.

“Promovarea în sine va fi unul din atributele principale a acestor OMD-uri, iar pentru destinația România va fi sarcina principală a OMD-ului național, dar din punct de vedere a întregului, noi n-am stat pe loc și atunci am început să discutăm cum putem revigora promovarea brandului turistic așa cum este el. La  momentul respective  a fost opțiunea din mai multe soluții propuse,  a fost opțiunea industriei turismului prin reprezentanți. Ei l-au ales, pentru că nu discutăm doar de logo, discutăm de tot ce înseamnă material plus tot ce înseamnă efort de cercetare și internă și externă”, a explicat Cadariu.

El s-a referit și la voucherele de vacanță, îndemnându-i pe operatorii privați să le acorde angajaților.

“Toţi operatorii din privat pot, aşa spune legea, emite tichete de vacanţă care pot merge până la de şase ori salariul minim pe economie.Noi trebuie să-i încurajăm prin informaţii pe operatori. Au şi beneficii, dacă sunt plătitori de impozit pe profit suma e deductibilă. De asemenea, pentru suma respectivă nu plătesc dări sociale. Şi poate constitui o formă, pe de o parte de a fideliza salariaţi dacă îi ai, sau dacă nu, de a-i atrage, făcându-le şi o ofertă pentru ce înseamnă concedii. Din ce am înţeles, în ultimul an, în 2019 sau 2020, nu pot să fac precizarea exactă, dar într-unul din ani, atunci când din tichetele de vacanţă pentru salariaţii din sectorul bugetar au ajuns în domeniul turismului 300 de milioane de euro, din sectorul privat au ajuns doar 50 de milioane de euro”, a mai afirmat Cadariu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*