Muzeul de Științele Naturii din Suceava vă invită în zilele de 29, 30 și 31 octombrie la lecția muzeală Rezervoare verzi de apă vie, cu referire la plantele suculente și cactușii care cresc pe teritoriul României și în alte regiuni ale lumii.
La această activitate muzeală sunt invitați să participe elevi de școlile primare, gimnaziale și liceale din județul Suceava.
Vor fi prezentate ghivece cu plante vii (suculente și cactuși), curiozități, adaptările morfologice și fiziologice ale acestor plante speciale la mediul de viață, precum și mijloacele de întrebuințare ale acestora în cadrul activităților umane cotidiene.
Lecțiile se vor desfășura în funcție de programări, în intervalul orar 10 – 17.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O delegație din China, care aduce 11 reprezentanți ai companiilor de turism, este programată să ajungă în România. Ministerul Turismului caută acum o agenție de turism care se poate ocupa de această excursie. Bugetul total …
Mai mulți hotelieri de pe litoralul românesc se unesc într-o campanie intitulată „Mare pentru cei mici”, prin care oferă o serie de gratuități copiilor cu vârsta până 14 ani, de la pat suplimentar în cameră …
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei asupra faptului că autoritățile suedeze au luat decizia de a prelungi controalele la frontierele interne de …
Be the first to comment