IRI Travel: Sezonul estival 2022 a depășit peste așteptări cifrele înregistrate în 2021 și chiar și pe cele din 2019

Stațiunea Mamaia. FOTO: Organizația Patronală Mamaia-Constanța

Potrivit consultanților IRI Travel, sezonul estival 2022 a marcat creșteri pentru toate destinațiile principale ale românilor (litoralul românesc, litoralul bulgăresc, Grecia și Turcia) față de 2021 și chiar și față de 2019.

„Am încredere mare în potențialul litoralului românesc, iar litoralul bulgăresc va fi mereu o opțiune a turiștilor români, datorită proximității, a tarifelor atractive și a serviciilor all-inclusive. Pe de altă parte, românii au rezervat mult mai mult pentru Grecia și Turcia, mai ales că cele două destinații au eliminat orice restricție în acest sezon”, subliniază Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Concluziile sezonului de vară 2022:

  • Pentru sezonul estival 2022, potrivit IRI Travel, românii au rezervat cel mai mult în ianuarie – februarie, respectiv în mai – iunie, urmând iulie și august.
  • Românii au căutat mai mult hotelurile de calitate, care au avut de câștigat iar în vârful de sezon gradul de ocupare a fost, pentru o parte din acestea, de 100 la sută.
  • În pofida faptului că sezonul 2022 a fost marcat de creșterea tarifelor la utilități și produse alimentare și de inflația galopantă, multe hoteluri și-au îmbunătățit serviciile, revenind cel puțin la calitatea cu care erau obișnuiți turiștii până în 2019.
  • Majoritatea hotelurilor din destinațiile turistice ale românilor au majorat tarifele cu între 10 și 25 la sută față de 2019, ceea ce nu a constituit un impediment mare pentru turiști. Scumpirile au fost mult mai mari la utilități, energie sau bunuri de larg consum.
  • Au fost mult mai puține oferte tip „last minute”, cu reduceri consistente, însă multe hoteluri au promovat oferte speciale. Pe de altă parte, românii au început să caute mult mai mult ofertele „early booking” față de ultimii doi ani caracterizați de pandemie, unica scădere a interesului pentru acestea fiind în martie – aprilie, după izbucnirea conflictului din Ucraina.
  • Sezonul estival 2022 a depășit peste așteptări cifrele înregistrate în 2021 și chiar și pe cele din 2019.

IRI Travel este membru al Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) iar în 2022 a obținut și acreditarea IATA, devenind membru IATA (International Air Transport Association).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*