Peștele bine prăjit cu o garnitură de legume și un strop de lămâie. Așa ne îmbie localitatea tulceană Sulina să o vizităm în aprilie.
Festivalul Scrumbiei va avea loc în acest an între 21 și 23 aprilie.
“Vom avea ocazia să descoperim o parte din bucătăria dobrogeană, care este recunoscută pentru diversitatea preparatelor din pește dar și pentru multitudinea felurilor în care se prepară fiecare fel de mancare”, spun organizatorii.
Dacă vrei să-ți demonstrezi măiestria culinară sau doar să afli mai multe despre acest festival, poți să suni la 0749 321 492
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
CFR Călători informează că, începând cu data de 12 decembrie, intră în vigoare noul Mers al Trenurilor 2021 – 2022, ce va fi valabil până la data de 10 decembrie 2022. Oferta de transport feroviar …
Casieria Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, dar și cea de la Acvariu și-au schimbat programul. Astfel, până la 30 aprilie 2018, vizitatorii pot să achiziționeze biletele între orele 9.00 și 17.00, de luni …
Asociația care reprezintă FIJET în România, Clubul Presei de Turism a avut zilele trecute Adunarea Generală. Cu această ocazie a fost aleasă noua structură de conducere. În urma voturilor membrilor, Ștefan Baciu a primit titlul …
Be the first to comment