Fallen Arise și A Tear Beyond vor deschide concertul Nightwish

Nightwish se întorc la București

Nightwish revin după 3 ani în România, vineri, pe 17 august la ROMEXPO în aer liber pentru un concert memorabil! Showul face parte din turneul mondial “Decades” în care trupă sărbătorește 20 de ani de activitate și se va bucură de o producție de excepție.

În deschiderea finlandezilor vor urcă pe scenă Fallen Arise din Grecia și A Tear Beyond din Italia.

Fallen Arise

Vin din capital Greciei, Atena și au aproape un deceniu de activitate, timp în care au scos două albume și un EP. EP-ul, ‘Eternal’, a fost lansat în 2011, urmat de albumul de debut, doi ani mai târziu, ‘Ethereal’. Cel mai recent disc a fost lansat în 2015 și se intitulează ‘Adeline’.

Abordează că stil Symphonic Metalul care s-a cristalizat de-a lungul timpului conferind un sound aparte trupei.

De-a lungul timpului aceștia au împărțit scenă cu formații precum Paradise Lost, Moonspell, Destruction, Katatonia sau Pain of Salvation.

În momentul de față Fallen Arise înseamnă:

  • Fiona Creaby-Voce
  • Vlassis K.-Voce
  • Gus-Clape
  • Giacomo Paradiso-Chitară
  • Paul Kull Culley-Bass
  • MariosK.-Tobe

A Tear Beyond

Originari din Vicenta, Italia, A Tear Beyond e o combinație muzicală de gothic și industrial.

Cu 3 albume lansate în 10 ani de carieră, formația și-a cristalizat o filosofie proprie în spatele muzicii și a actului artistic propriu-zis.

De-a lungul carierei au cântat alături de Fleshgod Apocalypse, At The Gades, Anthrax sau Enslaved.

A Tear Beyond înseamnă:

  • Claude Arcano-Voce
  • Ian-Chitară
  • Undesc-Chitară
  • Canve-Bass
  • Phil-Clape
  • Skano-Tobe

Biletele se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro și în rețeaua fizică iabilet.ro/rețea : Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 lângă casă de bilete Metrorex, Magazinul Muzică, Magazinele IQ BOX-Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Expirat Halele Carol (în intervalul orar: 18:00-22:00), Hard Rock Cafe, Berăria H, Târgul Cărții (Pasajul Latin), Agențiile Perfect Tour, Magazinele Uman și în Stațiile de Plată SelfPay din toată țara.

Biletele au următoarele prețuri:

-presale: 300 lei Cât A, 245 lei Cât B, 189 lei Cât C, 149 lei Cât D

-la intrare: 320 lei cât A, 255 lei Cât B, 199 lei Cât C, 159 lei Cât D

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*