FOTO Bicaz Kayak Fest, ajuns la a IV-a ediție, debutează pe 26 mai

De Rusalii se ține Bicaz Kayak Fest

La sfârșitul lunii mai, pe 26 și 27 se ține a IV-a ediție a Bicaz Kayak Fest, eveniment care îi reunește pe toți iubitorii de ambarcațiuni ușoare din România.

Cei ce vor să participe, ca și concurent sau spectator, sunt așteptați în Portul turistic Bicaz pe malul lacului Izvorul Muntelui – Bicaz, de la poalele masivului Ceahlău din județul Neamț. Aici vor avea parte de priveliști minunate, se vor a întâlni cu localnici ospitalieri și se va putea degusta mâncarea tradițională moldovenească. Nu trebuiesc uitate nici concursurile organizate pentru toată lumea, cu caiacul sau cu canoea, indiferent de vârstă.

Sâmbătă 26 mai se organizează un maraton de 40 de kilometri, sau un semi-maraton de 20 kilometri, iar seara se va ține o petrecere.

Duminică 27 Mai, se țin alte două concursuri, unul de sprint cu plecare de la Barajul Bicaz până în dreptul Portului turistic Bicaz și al doilea de eskimo-rolling, tehnică de a roti caiacul răsturnat.

Nimeni nu ar trebui să lipsească nici anul acesta de la Bicaz Kayak Fest deoarece premiile puse în joc la tombolă sunt însemnate, marele premiu fiind un CAIAC în valoare de 1.000 de euro.

Bicaz Kayak Fest este organizat de Primăria Bicaz în parteneriat cu Asociația Holismed și urmărește promovarea sănătății prin mișcare, încurajarea și dezvoltarea comunității caiaciste din România prin adunarea într-o competiție sportivă deschisă a iubitorilor amatori și profesioniști de caiac, canoe și alte ambarcațiuni fără motor din țara și străinătate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*