VIDEO Educație și turism. Doctorul Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, explică de ce există Delfinarii

Show la Delfinariul Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Show la Delfinariul Constanța. FOTO Adrian Boioglu

În urmă cu trei milenii, omenirea a deschis prima grădina zoo din istorie: s-a întâmplat la Hierakonpolis în Egipt și aparținea unui faraon, desigur. Scopul lui era de să-şi arate (şi) în acest fel măreţia şi puterea. Însă primul care s-a gândit la rolul educativ al unei grădini zoologice a fost un împărat chinez, o mie de ani mai târziu. Acum două mii de ani, Wen Wang a adunat pe 1500 de acri diverse specii de animale şi a întemeiat “The Garden of Intelligence”.

Cel mai important exponat era marele urs panda. Când a intrat Tenochtitlan în 1520, conquistadorul Hernan Cortes a descoperit  cea mai mare menajerie regală:  două clădiri, o grădină botanică şi un acvariu îngrijite de 300 de azteci. Mai aproape de noi, în zilele noastre, delfinariile sunt deja locuri comune unde ne minunăm de inteligența delfinilor.

Delfinii ne-au atras interesul prin comportament și inteligență din cele mai vechi timpuri, însă studierea lor la modul științific a început în 1938 în localitatea St. Augustine din Florida când s-a înființat primul delfinariu din lume, „Marine Studios“.

Delfinariul din Constanța și-a început activitatea la 1 iunie 1972, fiind până în prezent singura instituție de acest gen din România.

Interesul pentru grădini zoologice și pentru delfinarii a fost foarte afectat în ultimii ani de un nou curent promovat de activiștii de mediu și de ecologiști, care acrediteaza ideea că animalele ținute în captivitate sunt chinuite. Mai ales cele care sunt dresate ca să execute anumite mișcări și le fac la comandă. Spun activiștii de mediu, dresajul se face cu chin și cu durere iar animalele suferă. Delfinariul din Constanța a fost receptiv la tot ce-nseamnă grija față de delfini și de calitatea vieții lor, iar cele două exemplare de afalin de la noi nu mai execută demult mișcări la comandă.

Spectacolul de la Delfinariu înseamnă joaca și zbenguiala mamiferelor în apă, lucru pe care am observat că-l fac și când e sala goală, între două reprezentații, când nu e niciun instructor prin preajmă. Fie doar și pentru asta, un Delfinariu face cât un milion de cărți cu ilustrate.

“A le prezenta inteligența, merită. De ce? Din cauza că noi oamenii suntem fericiții câștigători ai cursei evolutive și-acești câștigători au niște responsabilități. Avem responsabilitatea de a îngriji aceste animale – biota în general, biodiversitatea în particular. În consecință, delfinariile au rolul de a lega sufletește vizitatorul și mai ales copiii de aceste frumoase, inteligente animale. De a-i responsabiliza vis-a-vis de mijloacele prin care le pot proteja situația lor din natură, din ce în ce mai afectată de transporturi, de razboiae, de tot ce-nseamnă invazie a biotopului lor acvatic” spune Adrian Bîlbă, directorul de la Delfinariu.

 Adrian Bîlbă este la bază medic veterinar – un om conectat în multe feluri științifice și afective cu lumea animală, și asta se vede din modul cum este organizat acum Complexul Muzeal de Științe ale Naturii. Dacă o să mergeți la un spectacol cu delfini veți avea surpriza să-l auziți povestind lucruri interesante și neștiute despre evoluția naturală a delfinilor, în timp ce Ni-Ni și Chen-Chen fac tumbe prin aer și salturi spectaculoase, fără că nimeni să “le ceară” asta. Evoluează în mediul lor, exact cum ar face-o în largul marii. Din acest gen de interacțiuni cu delfinii oamenii de știință au învățat multe lucruri uluitoare, pe drumul înțelegerii inteligenței lor ieșite din comun. De exemplu, delfinii par să înțeleaga gestul uman de a indica ceva cu degetul, iar asta ne sugerează că ar putea atribui stadii mentale sau capacităţi senzoriale, cum sunt intenţia sau vederea, oamenilor care indică spre ceva. La rândul lor delfinii își folosesc capul pentru a direcționa atenția oamenilor spre anumite obiecte pe care le doresc observate. (Este uimitor cum un animal fără brațe poate înțelege gestul unui om de a arăta cu degetul !) Prin toate aceste observații științifice, delfinii au pătruns în inimile publicului larg iar delfinariile și-au schimbat menirea: din “grădini zoo” au devenit “centre de educație urbană” pentru generații întregi.

“Deseori în prelegerile mele spun “Vă mulțumesc copii că i-ați adus pe părinți la o oră de biologie; mă rog, un sfert de ora de biologie”. Pentru că părinții sunt importanți dar și copiii: ei sunt “puternicii” de mâine care vor putea strica sau pot face mai mult decât noi. Părinții sunt importanți fiindcă decid azi și mulți dintre ei decid important situația cetaceelor din natură și toți – absolut toți ! – decidem situația lor prin comportamentul nostru” spune Adrian Bîlbă.

Mediul acvatic este asaltat de poluare mai mult decât suprafața uscatului, de câteva ori. Unul dintre motive ar fi că apa oceanelor “ascunde” foarte bine poluanții prin dizolvarea lor, poluanți care, dacă ar fi depozitați pe sol s-ar vedea imediat. Iar un alt motiv ar fi vastitatea oceanului planetar: ne închipuim că fiind atât de întins și greu de observat în zonele îndepărtate, acumularea deșeurilor pare că nu există. Pe principiul: ce nu vedem, nu există. În fapt, lucrurile stau tot mai rău pentru viețuitoarele marine: opt milioane de tone de plastic ajung în oceanele lumii în fiecare an, acumulându-se în cinci mari grămezi. Una dintre ele, este în mijlcoul Pacificului și a fost formată de curenții marini care strâng plasticele plutitoare în același looc, formând o adevărată insulă gigant. A fost denumită Great Pacific Garbage Patch, conține 80.000 (optzeci de mii de tone) de plastic și este întinsă cât Franţa, Germania şi Spania la un loc. Grămada de gunoi conţine nu mai puţin de 1,8 trilioane de piese din plastic, iar microplasticul (fragmente mai mici de 5 milimetri) reprezintă marea majoritate a obiectelor din ea.

“Noi toți decidem situația delfinilor și a viețuitoarelor marine, atunci când manipulăm banalul plastic. Atunci când ne cumpărăm niște pantaloni stretch care conțin spandex: mașina de spălat îl extrage, îl trimite-n apă și din apă în mari și oceane. De acolo în pește și din pește – delfinilor. Deocamdată delfinii sunt singurii ce mănâncă numai pește. Într-o bună zi o să mâncăm și noi mai mult pește și-atunci probabil că vom suferi de acest microplastic ce poate ajunge în corpul nostru, mai ales că noi (spre deosebire de delfini) îl preparam termic, și-n consecință modificăm acest plastic și extragem substanțele cancerigene din acesta” explică directorul Delfinariului, Adrian Bîlbă.

Acum înțelegem mai ușor rolul Delfinariilor în a educa generațiile zilelor noastre. Apropierea de delfini creează o empatie puternică a omului cu mamiferele jucăușe iar odată legătură afectivă creată și dezvoltată, comportamentul responsabil în viața de zi e mai ușor de implementat.

“Pentru asta există delfinarii: pentru a educa adulții, pentru a educa copiii, pentru a le putea prezenta un loc frumos, natural, care constituie un mijloc de responsabilizare a acestora față de natură și față de natura acvatică în mod particular” spune Adrian Bîlbă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*