Valabilitatea actelor privind pescuitul comercial în Delta Dunării a fost prelungită până la 30 iunie

Pescari cu plase. FOTO ARBDD

Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării (ARBDD) anunță că, având în vedere încheierea, în data de 2 iunie, a perioadei de prohibiție a pescuitului, termenul de valabilitate a tuturor actelor de reglementare emise în anul 2019 pentru activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării a fost prelungit până la data de 30 iunie.

Decizia a fost adoptată deoarece pentru reglementarea activității de pescuit comercial pe anul 2020, respectiv pentru emiterea autorizațiilor de pescuit comercial, autorizațiilor de captură, achiziție, comercializare și vizarea permiselor de pescuit comercial, este necesară publicarea Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit și cotele de pescuit alocate pentru acest an.

Persoanele fizice și juridice autorizate să desfășoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervației Biosferei Delta Dunării sunt obligate să dețină asupra lor toate documentele necesare desfășurării activității de pescuit comercial, conform prevederilor legislației în vigoare și a Deciziei Guvernatorului ARBDD.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*