Sondaj Litoralulromanesc.ro: Aproape 90 la sută dintre români vor să revină pe litoral și în 2023

Aproape 90 la sută dintre românii vor să revină pe litoral și în 2023. FOTO: Litoralulromanesc.ro

Un sondaj realizat de compania Litoralulromanesc.ro relevă faptul că cei mai mulți români care și-au petrecut vacanța de vară în stațiunile autohtone în ultimii trei ani intenționează să revină pe litoral în sezonul estival 2023.

Astfel, potrivit cercetării la care au participat 4.026 de persoane, peste 87 la sută dintre respondenți au declarat că iau în calcul această destinație pentru o vacanță vara viitoare, în vreme ce aproape 11 procente nu au luat încă o decizie în această privință.

Mai mult decât atât, românii care au de gând să-și rezerve un sejur pe litoralul românesc pentru 2023 susțin că au în vedere alocarea unui buget mai mare pentru pachetul turistic. Astfel, peste jumătate dintre participanții la sondaj (56,7 la sută) au declarat că sunt dispuși să plătească mai mult pentru sejurul la Marea Neagră, în timp ce puțin peste 37 la sută afirmă că vor aloca aceeași sumă ca în 2022. Invitați să indice un prag tarifar până la care sunt dispuși să meargă, peste 64 la sută dintre respondenți au precizat că iau în calcul să plătească peste 2.000 de lei pentru sejurul la mare, iar 30,3 la sută se gândesc să aloce între 1.000 și 2.000 de lei pe vacanță. Doar 3,6 la sută își propun să acorde un buget de sub 1.000 de lei per sejur.

„Rezultatele obținute arată că litoralul românesc se bazează pe turiști fideli, adică persoane care au mers la Marea Neagră, au testat serviciile din destinație, și-au format o opinie în privința cazării, știu la ce să se aștepte când vine vorba despre plaje, activități, restaurante etc. Iar interacțiunea avută cu destinația i-a convins să revină aici; aceasta este concluzia clară a cercetării, care vine să întărească rezultatele unui studiu anterior realizat de noi privind gradul de satisfacție a turiștilor de pe litoral ce a relevat că românii sunt mulțumiți de curățenia din hoteluri, de serviciile primite, de personal, de raportul calitate-preț, fiecare dintre aceste categorii fiind evaluată cu note de peste 8 din maxim 10. Este foarte important că am reușit să câștigăm încrederea lor și să îi convingem că litoralul autohton merită să fie principala opțiune când vine vorba despre planurile pentru vacanța de vară”, afirmă Ionuț Nedea, CEO Litoralulromanesc.ro.

Românii care își fac vacanțele pe litoralul autohton se orientează, în proporție covârșitoare, către unitățile de cazare de trei (58,5 la sută) și patru stele (26,1 la sută), iar în ceea ce privește serviciile incluse în pachetul turistic, cei mai mulți – 37 la sută – au declarat că preferă sejururile all inclusive, în vreme ce 29,6 la sută caută cazare cu mic dejun. Cei mai puțini – 13,3 la sută – sunt interesați de un pachet ce include doar cazarea, iar restul preferă variantele de cazare cu demipensiune.

Cifrele obținute în urma cercetării confirmă și clasamentul stațiunilor preferate, așa cum l-a indicat bilanțul prezentat de Litoralulromanesc.ro la finalul sezonului estival 2022. Astfel, stațiunea Eforie Nord este preferata persoanelor care au participat la sondaj, clasându-se pe prima poziție cu 26,5 la sută. Pe locul al doilea se află Mamaia, stațiune aleasă de 20,6 la sută dintre respondenți. Urmează pe poziția a treia, dar la mare distanță de primele două clasate, stațiunea Saturn – cu 9,4 la sută, și pe locul 4 – Neptun, cu 7,7 la sută. Topul 5 este completat, la egalitate, de Venus și Jupiter.

„Cel mai probabil, preferința pentru stațiunea Eforie Nord va fi menținută și în sezonul estival 2023, așa cum s-a întâmplat în sezonul 2022, când mulți dintre turiștii care mergeau în Mamaia s-au orientat spre sudul litoralului, în special către Eforie Nord. Dacă Mamaia își va redobândi prima poziție în topul stațiunilor preferate depinde foarte mult de modul în care autoritățile vor implementa o strategie coerentă în ceea ce privește taxa de parcare în stațiune, iar hotelierii vor ști să îi câștige pe turiști cu oferte atractive”, adaugă reprezentantul Litoralulromanesc.ro.

Datele colectate mai arată că cei mai mulți români merg în vacanță pe litoralul românesc împreună cu familia (68 la sută) sau cu partenerul/ partenera (aproape 21 la sută), în vreme ce prietenii sunt aleși pentru vacanță de doar 5,6 la sută dintre respondenți. 72 la sută dintre participanții la sondaj merg în această destinație o singură dată pe an, litoralul fiind frecventat de două sau mai multe ori pe an de restul respondenților.

La sondajul online efectuat de Litoralulromanesc.ro în perioada 7 – 14 octombrie au participat 4.026 de persoane. În ceea ce privește datele demografice, peste două treimi dintre respondenți sunt în categoria de vârstă 35 – 54 de ani, 15 la sută sunt din categoria de vârstă 55 – 65 de ani, 10,5 la sută au vârsta cuprinsă între 25 și 34 de ani, aproape cinci procente au peste 65 de ani și doar unu la sută au între 18 și 24 de ani.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*