Rezervările early booking arată că 2023 va fi un an record pentru litoralurile românesc și bulgăresc

Stațiunea Mamaia. FOTO: Organizația Patronală Mamaia-Constanța

IRI Travel, touroperator specializat atât pe litoralul bulgăresc, cât și pe cel românesc, anunță lansarea în forță a ofertelor tip early booking pentru sezonul estival 2023, sub genericul „Vacanță la Marea Neagră”.

Sezonul estival 2023 aduce pentru litoralurile românesc și bulgăresc reduceri early booking de până la 50 la sută, avansuri mici de maxim 10 la sută și diferență de 90 la sută cu 10 zile înainte de intrare la cazare. Astfel turiștii beneficiază de reducerile maxime de early booking însă nu riscă nimic, deoarece avansul este rambursabil. Efortul financiar al acestora este minim pentru că vor achita diferența de bani în cazul vacanțelor de vară abia peste șase, șapte luni.

IRI Travel si agențiile partenere din toată țara se așteaptă ca din 3 ianuarie rezervările să crească exponențial și datorită menținerii unor reduceri de early booking maximale pe toată luna ianuarie.

„Ultimul trimestru din 2022 ne-a arătat o creștere substanțială a rezervărilor tip early booking atât pentru litoralul românesc, cât și pentru cel bulgăresc, cu circa 40 la sută față de aceeași perioadă a anului precedent. Anul 2023 pare mult mai stabil și predictibil față de anii precedenți, unica temere a turiștilor fiind cea financiară. Tocmai de aceea, turiștii preferă reducerile early booking, care le salvează bugetele și pot acoperi eventualele scumpiri sau rata inflației. Avem un litoral al Mării Negre, împărțit între două țări. Dacă reunim ambele părți, această rivieră reprezintă destinația de bază a românilor, ca număr de turiști. Există prețuri pentru toate buzunarele. Dacă Bulgaria stă excelent la capitolul hotelurilor în regim all inclusive, mă bucură că și pe litoralul românesc sunt, la ora actuală, aproape 40 de hoteluri cu astfel de servicii. Pe ambele litoraluri am constatat că au fost făcute în continuare investiții noi, în modernizări sau în hoteluri noi”, declară Lucian Bădîrcea, CEO IRI Travel.

Marea majoritate a turiștilor români aleg hoteluri de la trei stele în sus, în Bulgaria optând în special pentru servicii all inclusive, dar cu o tendință în creștere în acest sens și în țara noastră. Cele mai solicitate sunt, la ora actuală, pe ambele litoraluri, hotelurile de patru și trei stele, ambele categorii cu o pondere de 50 la sută din total, urmate de hotelurile de cinci stele, cu o pondere de 40 la sută.

Iată exemple de oferte (cu reducerile early booking aplicate) pentru ambele litoraluri, pentru un sejur de cinci nopți, perioada 1 – 6 iunie 2023:

Bulgaria

Balchik

  • Hotel trei stele, tarif 102 euro/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel patru stele, tarif 109 euro/ persoană/ sejur, mic dejun.

Albena

  • Hotel trei stele, tarif 118 euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel patru stele, tarif 139 de euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel cinci stele, tarif 327 de euro/ persoană/ sejur, demipensiune.

Nisipurile de Aur

  • Hotel trei stele, tarif 110 euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel patru stele, tarif 115 euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel cinci stele, tarif 263 de euro/ persoană/ sejur, demipensiune.

Obzor

  • Hotel trei stele, tarif 137 de euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel patru stele, tarif 167 de euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel cinci stele, tarif 624 de euro/ persoană/ sejur, ultra all inclusive.

Sunny Beach

  • Hotel trei stele, tarif 104 euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel patru stele, tarif 108 euro/ persoană/ sejur, demipensiune;
  • Hotel cinci stele, tarif 167 de euro/ persoană/ sejur, all inclusive.

Duni

  • Hotel patru stele, tarif 259 de euro/ persoană/ sejur, all inclusive;
  • Hotel cinci stele, tarif 333 de euro/ persoană/ sejur, all inclusive.

Pomorie

  • Hotel trei stele, tarif 113 euro/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel patru stele, tarif 133 de euro/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel cinci stele, tarif 435 de euro/ persoană/ sejur, ultra all inclusive.

România

Mamaia

  • Hotel trei stele, tarif 383 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel patru stele, tarif 483 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel cinci stele, tarif 1.518 de lei/ persoană/ sejur, demipensiune.

Eforie Nord

  • Hotel trei stele, tarif 392 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel patru stele, tarif 550 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Eforie Sud

  • Hotel trei stele, tarif 540 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Costinești

  • Hotel trei stele, tarif 566 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Neptun

  • Hotel trei stele, tarif 275 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel patru stele, tarif 480 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Olimp

  • Hotel trei stele, tarif 747 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel patru stele, tarif 1.166 de lei/ persoană/ sejur, demipensiune.

Venus

  • Hotel trei stele, tarif 437 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun;
  • Hotel patru stele, tarif 518 lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Jupiter

  • Hotel trei stele, tarif 270 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Saturn

  • Hotel trei stele, tarif 416 lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Cap Aurora

  • Hotel trei stele, tarif 757 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Mangalia

  • Hotel trei stele, tarif 1.186 de lei/ persoană/ sejur, mic dejun.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*