Copii care nu au văzut litoralul până acum vor participa la deschiderea aqua park-ului
21 de copii cu vârste între 8 și 14 ani, proveniți din medii defavorizate și aflați în grijă Organizației Umanitare Concordia, văd pentru prima data în viață Marea Neagră, în perioadă 21-24 iunie.
Acest lucru este posibil în cadrul campaniei de responsabilitate socială #PrimaZiLaMare, desfășurată de turoperatorul Paralela 45, una dintre cele mai mari companii de turism.
Campania #PrimaZiLaMare a început în 2017, iar organizatorii își propun să îl se deruleze anual. La ediția din acest an turoperatorului Paralela 45 i s-au alăturat Subway Livrări Upground București, Subway Constanța, Cercetașii României – Centrul Local Cercetașii Mărini și Eforie Aqua Park, care împreună asigură facilitățile și activitățile pentru copii.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
TAROM marchează 50 de ani de la una dintre cele mai importante performanțe din istoria sportului românesc și mondial: primul 10 perfect obținut de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de vară de la Montreal, pe …
Zece jurnaliști și creatori de conținut din București, Constanța și Timișoara participă, în această săptămână, la un press trip organizat de Asociația Jurnaliștilor Profesioniști de Turism – TRAVEL PRO în destinația Colibița, județul Bistrița-Năsăud. Vizita …
Cheltuielile turiștilor străini în România au depășit 5 miliarde de euro în 2025, potrivit datelor Eurostat citate de Colliers. Nivelul este de aproape 2,8 ori mai mare decât în 2016, ceea ce înseamnă o creștere …
Be the first to comment