Peste 10.000 de persoane s-au înregistrat în platforma #TTRVirtual, primul eveniment digital din România dedicat industriei turismului

#TTRVirtual2021, cea mai tare experiență digitală din domeniul turismului. FOTO ROMEXPO

Dorința imensă a românilor de a explora lumea și de a se întoarce la călătoriile de peste mări și țări s-a văzut la #TTRVirtual2021: 10.000 de persoane s-au înregistrat la Târgul de Turism al României – ediția virtuală – evenimentul digital organizat de ROMEXPO, în parteneriat cu Camerele de Comerț și Industrie din România, însumând peste 30.000 de vizite, în patru zile.

Astfel, la #TTRVirtual au participat 127 de companii expozante, din cinci țări: România, Bulgaria, Grecia, Muntenegru și Tunisia. Reprezentanții acestora i-au întâmpinat virtual pe cei pasionați de călătorii cu prețuri avantajoase, vacanțe personalizate și recomandări pentru sejururi în siguranță.

Oferta expozanților a fost extrem de generoasă pentru vizitatorii platformei: vacanțe Early Booking fără avans, reduceri între 10% – 30% pentru pachetele turistice de Paște și 1 Mai, discount de până la 50% pentru sejururile all inclusive sau demi-pensiune în Bulgaria, Turcia, Egipt și Tunisia, precum și cazare de la 1 euro/noapte de persoană în Grecia. De la târg nu au lipsit nici promoțiile irezistibile pentru destinațiile exotice din ce în ce mai frecventate de români: Maldive, Republica Dominicană sau Kenya.

În plus, cele mai frumoase zone turistice din România au fost promovate la #TTRVirtual2021: Buzău, Hunedoara, Maramureș, Covasna, Călimănești, Bistrița – Năsăud, Craiova, Botoșani, Dâmbovița, Dolj, Harghita, Mureș, Tulcea, Timiș, Timișoara, Târgoviște, Techirghiol, Zalău, Zlatna, Vocea Buzăului, Băile Herculane, Suceava.

Vizitatorii au avut parte de cea mai tare experiență digitală din domeniul turismului și au putut să-și achiziționeze vacanța mult dorită doar cu câteva click-uri și din confortul casei.

Interacțiunea prin chat sau video call cu vizitatorii, accesul rapid la o rețea importantă de clienți, expunerea semnificativă în mediul online sau promovarea produsele și serviciile într-un stand virtual personalizat, au făcut ca #TTRVirtual2021 să fie o experiență inedită și pentru firmele participante.

Evenimentul digital a fost organizat de ROMEXPO cu scopul de a aduce în atenția publicului companiile care oferă cele mai avantajoase servicii turistice pentru o vacanță perfectă. #TTRVirtual a reprezentat un real interes atât pentru pasionații de călătorii, cât și pentru specialiștii din domeniu.

„Le mulțumim expozanților și partenerilor pentru interesul și încrederea acordată proiectului nostru. Desfășurarea ediției virtuale a Târgului de Turism al României a fost posibilă datorită implicării și profesionalismului de care au dat dovadă. În același timp, apreciem că publicul ni s-a alăturat în acest parcurs digital. #TTRVirtual a fost doar începutul. Ne dorim să construim împreună proiectele viitoare”, a transmis Mihai Costriș, director executiv ROMEXPO.

Târgul de Turism al României a fost primul eveniment digital din România dedicat industriei turismului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*