Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Circulația rutieră se va desfășura, fără restricții, pe ambele sensuri ale Autostrăzii Soarelui, începând din weekendul următor, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care a precizat că lucrările de reparații pe …
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanţa aduce în atenția operatorilor economici, respectiv persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale și persoanelor juridice, care își desfășoară activitatea în stațiunea Mamaia și Sat Vacanță faptul că, termenul …
Peste 170.000 de vizitatori au trecut pragul Cazinoului din Constanța în primele patru luni de la redeschiderea oficială din 21 mai, un număr care situează clădirea de la malul mării în topul celor mai vizitate …
Be the first to comment