Muzeul Național al Bucovinei a premiat lucrările copiilor participanți la concursul ”Vis de copil în casa bunicilor”

Muzeul Bucovinei

Ajuns la a 24-a ediție, concursul ”Vis de copil în casa bunicilor”, organizat de serviciul Etnografie din cadrul Muzeului Național al Bucovinei, s-a desfășurat anul acesta on-line.

Tema propusă pentru acest an a fost: „…bunica, după obiceiul ei, ne-a dat cojocul și cămașa jos, a pus un blid cu mâncare… ne-a culcat lângă cuptor și ne-a învălit cu țolul“ (Ion Creangă – Amintiri din copilărie).

Dacă până în acest an, concursul se adresa exclusiv copiilor din județul Suceava, aducerea concursului în spațiul on-line a făcut ca participarea să ”explodeze” la nivel național și chiar să atragă și copii din Republica Moldova.

De 1 iunie, ziua aleasă pentru premiere, organizatorii au transmis tuturor celor care au ales să fie împreună de departe la acest frumos eveniment al muzeului, un mesaj de mulțumire:

”La mulți ani, dragi copii!

Într-o zi atât de specială pentru voi toți, pentru că datorită vouă lumea crește mare, am ales să anunțăm premianții concursului nostru VIS DE COPIL ÎN CASA BUNICILOR!

Am primit 131 de desene de la copii din toate colțurile țării și din Republica Moldova.

Mulțumim copiilor din: Argeș, Bacău, Botoșani, Brăila, București, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Vaslui, Vrancea, Republica Moldova, și, bineînțeles, Suceava – cu desene trimise de copii de la 15 școli din localități ale județului.

Numărul mare de desene, toate frumoase, nu a făcut ușoară jurizarea, dar, pentru că este vorba de un concurs, acordarea premiilor s-a făcut ținând cont de adaptarea la detaliile temei date.

Mulțumim și felicitări tuturor!”

Premiile acordate au fost postate în ordine alfabetică, pe județe, pe contul de facebook Muzeul Satului Bucovinean – pagina oficială, acolo unde a fost lansat concursul și unde pot fi admirate și desenele copiilor.

https://www.facebook.com/MuzeulSatuluiBucovineanSuceava/?eid=ARD5ELsw9GjEIK34Jq8Vz6zsgVPb2jk8G0sbjk8xA1yNzT_9EhQJWiA2BNWF5ratvW48hh5Ot13cYspb

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*