Mai sunt 4 zile pentru înscrieri în cadrul inițativei DiscoverEU: 60 000 de permise de transport pentru tinerii europeni

Mai sunt 4 zile pentru înscrieri în cadrul inițativei DiscoverEU: 60 000 de permise de transport pentru tinerii europeni

Au mai rămas doar patru zile în care tinerii europeni se pot înscrie pentru a avea posibilitatea de a obține unul dintre cele 60.000 de permise gratuite de transport feroviar, în cadrul inițiativei DiscoverEU.

Comisia furnizează, în cadrul inițiativei DiscoverEU, permise gratuite pentru transportul feroviar unui număr de 60.000 de europeni cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani. Perioada de înscriere pentru a călători în 2022, Anul european al tineretului, a început la 12 octombrie, ora 12:00 (CEST), și se încheie pe 26 octombrie, la ora 12:00 (CEST).

Această rundă de înscrieri este deschisă tinerilor europeni născuți între 1 iulie 2001 și 31 decembrie 2003. În mod excepțional, se pot înscrie și tineri în vârstă de 19 și 20 ani, deoarece rundele dedicate lor au fost amânate din cauza pandemiei de COVID-19.

Câștigătorii pot călători singuri sau cu un grup de până la cinci persoane (toate trebuie să aibă vârsta necesară pentru a fi eligibile). Pentru a promova mobilitatea sustenabilă, contribuind astfel la realizarea obiectivelor Pactului verde european, participanții la DiscoverEU vor călători în principal cu trenul. Cu toate acestea, pentru a se asigura un acces larg pe întregul teritoriu al UE, participanții vor putea să utilizeze și alte mijloace de transport, cum ar fi autocarul sau feribotul, sau, în mod excepțional, avionul. Acest lucru va garanta că tinerii care locuiesc pe insule sau în regiuni îndepărtate vor avea și ei șansa de a participa la această inițiativă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*