FOTO VIDEO Kopaonik, destinația de vacanță din Serbia care oferă relaxare, eleganță, distracție cu stil la prețuri rezonabile, dar și vinuri autentice de excepție, unice în lume

Stațiunea Kopaonik din Serbia. FOTO Ovidiu Oprea

Situat la limita a două provincii balcanice importante, cu o deosebită rezonanță istorică, Iliria și Moesia, Parcul Natural Kopaonik din Serbia reprezintă una dintre destinațiile de top ale turismului montan din Europa, umăr la umăr cu Alpii elvețieni sau austrieci. Iar acolo, în pântecul codrilor de brazi, în briza revigorantă a muntelui, se află stațiunea Kopaonik, un loc deosebit, unde luxul de cinci stele potențează frumusețea naturii pentru o vacanță de vis, aproape indiferent de sezon.

Adevărata magie se dezlănțuie iarna, când mantia zăpezii transformă stațiunea într-un peisaj ideal, de basm, cu pârtii de ski generoase, animate de energia iubitorilor sporturilor de sezon. Pretutindeni se simte în aer mirosul familiar al vinului fiert cu măr, portocală și un praf de scorțișoară. În medie, într-un an calendaristic, Kopaonik se bucură de circa 160 de zile cu zăpadă și de alte 200 însorite. Ca atare, când căldura primăverii topește covorul alb făcând loc peisajului verde smarald, atracțiile zonei nu se spulberă precum vraja din poveste, la miezul nopții.

Pe scena ospitalității din Kopaonik și-a făcut loc, de câțiva ani, un concept de acomodare importat din Orientul Mijlociu, mai exact din Emiratele Arabe Unite. Conceptul poartă numele de Viceroy și, deocamdată, este unic în Europa. Se distinge prin promovarea unei calități exclusiviste care, în cazul de față, vorbind despre Serbia, devine accesibilă unei categorii mai largi de public, aflate în căutarea unei experiențe de top.

Hotelul Viceroy din Kopaonik și-a deschis porțile în 2021, etalând o investiție de peste 70 de milioane de euro. Are 119 camere, dintre care 19 apartamente. Toți oaspeții au acces la zonele de spa, iar ofertele de cazare vin și cu opțiuni de servire a mesei incluse. Pe timp de vară, o cameră de hotel poate fi rezervată aici ci aproximativ 90 de euro pe noapte. Iarna, prețul crește exponențial, în raport cu fluxul de turiști din stațiune. Astfel, în anotimpul rece, o cameră poate costa și 350 de euro.

Suita Karaman este un exemplu de apartament care merită efortul de a adânci mâna în buzunar pentru o vacanță spectaculoasă. Numele încăperii vine de la faptul că, de pe terasă și de la fereste, oferă vederea perfectă asupra splendorii vârfului Karaman din Parcul Natural Kopaonik. Apartamentul pune la dispoziței un pat de dimensiuni generoase, o baie spațioasă cu zonă de duș, dar și o cadă spațioasă. Apartamentul are o micuță bucătărie proprie și o zonă de living extraordinar de relaxantă prin elementele de decor prezente în ea. O astfel de încăpere poate fi închiriată cu prețuri care pornesc de la 250 de euro, pentru un cuplu, iar suma include și micul dejun.

Hotelul, deținut de familia regală din Emiratele Arabe Unite, dispune de piscină încălzită, jacuzzi în aer liber, iar la limita proprietății se aștern iarna pârtiile de ski. Stilul de amenajare urmează tendințele art deco, atât de populare în industria ospitalității pe majoritatea globului, tocmai pentru că îmbină extrem de armonios efervescența luxului și extraganței cu nevoia de intimitate, dar într-un spațiu generos.

Cele trei săli de conferințe sunt amenajate pentru a putea găzdui întâlniri clasice de afaceri, dar și evenimente mai ample, seminarii, prezentări etc. Hotelul dispune de numeroase zone de recreere, începând de la locul de joacă indoor pentru copii și continuând cu piscinele, sala de fitness și sălile de spa unde se pot face tratamente cosmetice cu produse high end.

Zonele de bar, restaurant și lounge sunt și ele extrem de generoase și prietenoase, iar personalul a fost atent selecționat pentru a putea satisface toate exigențele clienților care apelează la astfel de servicii ultra all inclusive.

Premergător sezonului rece, la început de toamnă, hotelul Viceroy din stațiunea Kopaonik găzduiește un festival al vinurilor. Nu vă duceți însă cu gândul la un eveniment tradițional, din sfera sărbătorii recoltei. Nu, festivalul vinului de la Kopaonik este mai mult o petrecere modernă de socializare, care oferă turiștilor oportunitatea de a-i cunoaște pe creatorii de vinuri din această regiune renumită de altfel pentru producția de licori bahice.

„Mai întâi vreau să vă explic un pic despre conceptul general Viceroy, ca să înțelegeți care sunt principalele noastre obiective de fapt. Nu vreau să sune ca un clișeu, dar gândim la nivel global și acționăm local, iar asta înseamnă că, în ceea ce privește sustenabilitatea, căutăm să susținem producătorii noștri locali și să le arătăm oaspeților noștri ce are de oferit această zonă geografică. Unul dintre lucrurile cu care ne mândrim îl reprezintă cramele. Producția de vinuri are o tradiție istorică îndelungată în această regiune montană.

Împărații noștri își aveau aici castelele, podgoriile, iar acum regiunea atrage multe investiții, așa că avem în zonă peste 70 de crame pe care vrem să le facem cunoscute întregii lumi. Suntem foarte, foarte mândri de pionieratul pe care îl facem în promovarea producției locale de vinuri.

Străinii care ne trec pragul vor să afle cât mai multe despre regiunea noastră, să se conecteze cu locul și cu oamenii de aici, iar pentru a facilita acest lucru, organizăm astfel de evenimente sociale în care turiștii și producătorii locali de vinuri se pot conecta, pot discuta despre producția de vinuri, despre provocările acestei industrii și pot degusta vinul meșteșugit cu atâta trudă”, a explicat, pentru GoNEXT,  Tanja Cukuranovic Front Office Manager la Viceroy Hotel.

Iar cine face un popas, mai lung sau mai scurt, în Kopaonik, are de ales între două sortimente de vinuri specifice Serbiei: tamjanika, dacă preferați vinul alb sau prokupac, dacă pasiunea din sânge vă cere să degustați un vin roșu. Cert este că în oricare dintre ele veți simți aroma autenticității solului sârbesc, a regiunii Kopaonik cu precădere – granița dintre umiditatea occidentală și ariditatea orientală, la care se adaugă, aproape ca niște condimente, influențele mediteranene și submediteranene.

„Toți producătorii de vinuri prezenți la acest eveniment provin din regiunea Župa, din apropiere de Kopaonik, este o zonă renumită pentru podgoriile sale, de fapt acesta este și motivul pentru care avem vinuri atât de speciale. Ne ajută clima deosebită a acestor regiuni, avem atât aer mediteranean, cât și aer de munte, care se combină în zone precum Župa. Regiunea, de regulă, se bucură de foarte mult soare, iar această specificitate ne ajută să producem două sortimente importante, unul alb, care este tamjanika (trad. tămâioasă), muscat, iar în materie de vinuri roșii avem prokupac, specific doar pentru regiunea viticolă Župa. Astăzi, soiul este cultiva pretutindeni în Serbia, însă cu 20 de ani în urmă, el exista numai și numai în Župa”, afirmă Radovan Djordjevic, proprietarul Cramei Cokot.

Vinul este poezie, cel puțin așa credeau romanticii secolului al XIX-lea. Goethe spunea că vinul este licoarea care bucură inima, iar bucuria este sursa tuturor virtuților. Ca orice metaforă vie și vinul are un secret care îi asigură grația. Radovan Djerdjevic a fost suficient de amabil pentru a destăinui acest secret în fața camerei de filmat. Orice producător de vinuri care se respectă, spune el, prețuiește curățenia mai presus de orice, atunci când vine vorba de procesul de exploatare al bobului de strugure. La acest amănunt se adaugă, bineînțeles, energia investită în îngrijirea viței de vie, pentru ca rodul să fie bogat și sănătos.

Nadezda Ivanovic, co-proprietar al Cramei Ivanovic, îi întărește spusele, completând că un vin bun se face în vie.

„Ce face vinul meu mai special decât altele este că noi, pe lângă faptul că păstrăm autenticitatea zonei, cultivând soiuri de tamjanika și prokupac, le combinăm cu alte soiuri recunoscute la nivel mondial, precum merlot, cabernet, iar la final obținem producem vinuri tradiționale, cu ajutorul tehnologiilor moderne. Acest lucru, practic, ne diferențiază pe noi de restul competitorilor. Fiecare vin are ceva unic, ceva care îl face special, este de parcă producătorul s-a integrat pe sine în produs, iar la noi se întâmplă exact asta.  

Secretul este că vinul bun se face în vie. Dacă ai struguri buni, atunci cresc și șansele de a crea un vin de calitate. Acest lucru este știut de către toți cei care cultivă viță de vie și produc vin. Cel mai vechi vin al nostru este din 2018 și este un vin roșu. Vinurile noastre albe sunt ceva mai tinere. Tamjanika, de exemplu, este un vin pe care nu vrei să-l lași să se învechească prea mult. Adică el se poate învechi, dar noi îl vindem foarte tânăr și foarte proaspăt. Cele pe care le-am adus și pentru acest eveniment sunt producții 2021, 2022, deci recolta de anul trecut. Cât despre vinurile roșii, ele sunt lăsate la maturat timp de un an în butoaie de stejar, apoi sunt îmbuteliate și continuă procesul de învechire în sticlă. Există și vinuri albe care trec prin același proces, dar totul depinde de stilul de producere a vinului. Noi procedăm așa cum am explicat, maturăm vinul roșu, dar nu și pe cel alb”, mărturisește Nadezda Ivanovic.

Exploatând astfel de atuuri, antreprenorii din turism și autoritățile de resort din Serbia mizează că vor revitaliza industria ospitalității, oferind atât clienților sârbi, dar și străinilor, vacanțe cu adevărat plăcute, în care să se detașeze de provocările și grijile cotidiene lăsându-se cuprinși în mrejele experiențelor senzoriale de excepție. Hotelierii sunt primii care s-au aliniat la startul pentru implementarea de noi concepte inovative, iar Viceroy nu este unicul competitor din zonă.

Grand Hotel Kopaonik este un al exemplu unde ospitalitate este sinonimă cu luxul. În aceeași notă de elemente art deco, cu materiale prețioase, lumini calde și forme geometrice inspirate de modernismul prezentului, hotelul își invită oaspeții să ia parte la ritualul muntelui, practic la conectarea cu natura, prin detașarea de rutina obișnuită.

Experiențele sunt dedicate întregii familii, la fel ca suita de oferte de acomodare a hotelului. Ca orice unitate de cazare de nivel ultra all inclusive, Grand Hotel Kopaonik își îmbie oaspeții cu un meniu bogat și variat, servit într-un spațiu de înaltă clasă. De asemenea, turiștii cazați aici au acces la centre spa & wellness, piscine și alte facilități de agrement, specifice în funcție de sezonul în care alegeți să vă programați vacanța.

De acum ne vedem și pe CD TV – televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Cele mai bune emisiuni și reportaje sunt pe www.cdtv.ro

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*