Campionatul mondial de sărituri cu schiurile pentru fete
Râșnovul se pregătește intens pentru prima mare provocare a acestui an, din punct de vedere sportiv, este vorba de etapele din Cupa Mondială feminină de sărituri cu schiurile, care se va desfășura la Râșnov, în Valea Cărbunării, în perioada 24-26 ianuarie.
Programul competiției este următorul: vineri, 24 ianuarie, va avea loc antrenamentul oficial și runda de calificări; sâmbătă, 25 ianuarie, se va desfășura săritura de probă, care va cuprinde manșa I, manșa finală și festivitatea de premiere; iar duminică, 26 ianuarie, va putea fi urmărită runda de calificări, compusă din manșa I, manșa finală și festivitatea de premiere.
Evenimentul este organizat de Federația Internațională de Schi, în parteneriat cu Primăria Orașului Râșnov.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Republica Elenă că Secretariatul General de Protecție Civilă local avertizează că se menține riscul ridicat de incendiu. Este vorba de …
În cinstea istoriei aviației române, compania națională TAROM scoate la vânzare peste 37.000 de bilete la prețuri promoționale: 68 de euro dus-întors pentru orice destinație internă. Prețurile promoționale pentru cursele externe pornesc de la 128 …
Echipa Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, aflata la Baza de salvare montană Peștera, a fost alertata duminică, 22 ianuarie, în jurul orei 15.40, să intervină în sprijinul a doi turiști din Brașov, rătăciți pe Masivul Leaota. Date …
Be the first to comment