Cinci obiective turistice emblematice din Italia

Domul din Milano

Aproape 100 de milioane de turiști vizitează în fiecare an Italia, una dintre cele mai spectaculoase țări din Europa, care oferă atât monumente istorice, muzee spectaculoase, dar și numeroase restaurante în care mâncarea este de cinci stele.

În cazul în care te întrebi care sunt obiectivele turistice emblematice din Italia, iată cinci dintre cele mai cunoscute:

  1. Domul din Milano – Peste 5 milioane de oameni vizitează în fiecare an catedrala din Milano, o adevărată emblemă a orașului lombardez. Un exemplu al arhitecturii gotice, Domul din Milano este una dintre cele mai mari biserici din lume. Fațada sa este impresionantă, având peste 2.245 de statui de marmură. Și interiorul este extraordinar, iar aici se află un candelabru de bronz din secolul al XII-lea, dar și mormântul lui Gian Giacomo Medici. Neapărat merită urcat și pe acoperișul domului, de unde poate fi observată o panoramă superbă asupra orașului Milano.
  1. Colosseumul din Roma – Acesta este cel mai mare amfiteatru construit vreodată de Imperiul Roman și se păstrează în continuare într-o formă foarte bună. Construcția a fost începută de Vespasian în anul 72, iar fiul sau, Titus, a adăugat al patrulea etaj. Între 50 și 85 de mii de oameni încăpeau în acest amfiteatru impresionant în care aveau loc numeroase spectacole dar și bătălii celebre. Colosseumul este cel mai vizitat obiectiv turistic din Roma, iar peste 7 milioane de oameni îi treg pragul anual. Fiind un obiectiv atât de important, Colosseumul a putut fi văzut și în filme celebre precum Spectre (2015), Jumper (2008), The Fall (2006) ori The Amazing Race (2001). De asemenea, Colosseumul este și un simbol din jocul Around the World, disponibil în secțiunea pacanele online NetBet. Creat de compania Endorphina, jocul mai conține ca simboluri și alte obiective turistice impresionante, precum Marele Zid Chinezesc și Taj Mahal.
  1. Canalele din Veneția – Un loc cu un farmec aparte din Europa și nu numai este Veneția, acest oraș pe ape. Sunt în jur de 150 de canale în Veneția, iar plimbările cu gondola au cu siguranță un farmec aparte. Cel mai cunoscut este Grand Canal, în formă de S, care traversează o bună parte din oraș. De asemenea, pe marginea canalului pot fi observate câteva dintre palatele emblematice ale Veneției. Un alt obiectiv turistic foarte apreciat din Veneția este podul Rialto, un alt punct spectaculos care atrage numeroși oameni anual.
  1. Turnul din Pisa – Faima acestui turn nu reprezintă neapărat din arhitectura sa, care nu e nici pe departe spectaculoasă, ci prin prisma faptului că este inclinat. Defectul de construcție a transformat Turnul din Pisa într-unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din Italia. Construcția sa a început în anii 1100, iar înclinarea a început când turnul avea deja trei etaje. Pe măsură ce anii au trecut, turnul s-a inclinat tot mai mult și, înainte de lucrările de restaurare din anii 1990, se anticipa că se va răsturna până în anul 2000. Este însă încă în picioare și poate fi vizitat, iar cei care urcă scările pot vedea o privire superbă asupra orașului.
  1. Domul din Florența – Și aceasta este o catedrală emblematică pentru Italia. Santa Maria del Fiore, așa cum îi spune numele acestei catedrale, a fost construită între secolele al XIII-lea și al XV-lea, cupola fiind cu adevărat spectaculoasă. Ea a fost finalizată de Filippo Brunelleschi în anul 1434. Cei care urcă cele 414 trepte pot vedea o panoramă spectaculoasă a orașului Florența. Domul din Florența face parte din patrimoniul UNESCO și este vizitat anual de peste 4.5 milioane de oameni. Aproape toți turiștii care ajung și în Florența fac o vizită și la catedrală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*