„Caravana filmului românesc – Cartea și filmul”, din nou la Jimbolia

Proiecții de filme FOTO Pixabay

După succesul avut anul trecut, „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul”, ediția a X-a, pornește din nou la drum, iar primele proiecții din 2023 vor avea loc la Jimbolia. Timp de trei seri, în intervalul 12 – 14 mai, în Piațeta Sfântul Florian, cu începere de la ora 21.00, copiii, părinții și bunicii sunt invitați să vizioneze unele dintre cele mai frumoase filme clasice românești.

În prima seară, vineri, 12 mai, ora 21.00, copiii, micuții spectatori de azi, poate marii creatori de mâine, sunt invitați la întâlnirea cu „Veronica” (regia: Elisabeta Bostan) și a sa trăistuță fermecată. Alături de Lulu Mihăescu (Veronica), spectatorii se vor bucura să îi revadă în roluri inedite pe îndrăgiții Margareta Pâslaru, Dem Rădulescu și Vasilica Tastaman, în rolul șiretei Vulpi.

Filmul „Maria, Regina României” (regia: Alexis Sweet Cahill), o poveste bazată pe fapte reale ce are în prim plan figura marcantă a Reginei Maria, este programat sâmbătă, 13 mai, de la ora 21.00. Filmul a avut premiera în anul 2019, iar rolurile principale sunt interpretate de Roxana Lupu (Regina Maria), Daniel Plier (Regele Ferdinand), Adrian Titieni (Ion I. C. Brătianu), Anghel Damian (Prințul Carol al II-lea), Șerban Pavlu (Ernest Ballif).

În ultima seară a „Caravanei filmului românesc” la Jimbolia, publicul cinefil se va amuza, cu nostalgie, poate, revăzându-i pe marii actori români de teatru și film Amza Pellea, Draga Olteanu Matei, Jean Constantin, Sebastian Papaiani, Stela Popescu și ale lor aventuri din „Nea Mărin miliardar” (regia: Sergiu Nicolaescu).

Intenția „Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul” este aceea de a contribui, prin acțiunile sale, la apropierea tuturor de arta atât de frumoasă a filmului și, în mod special, de cea a filmului românesc. Căci, așa cum spunea Jean Cocteau, un film nu este altceva decât „o scriere în imagini”.

La toate proiecțiile din cadrul „Caravanei filmului românesc” accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

În cazul în care vremea va fi nefavorabilă pentru vizionarea în aer liber, proiecțiile vor avea loc la Casa de Cultură a Orașului Jimbolia, cu începere de la ora 21.00.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*