Avertizare de călătorie pentru Regatul Spaniei în comunitatea Valenciană unde este emis cod portocaliu de vânt și precipitații

Imagine din Spania. FOTO Arhivă

Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Regatul Spaniei, Comunitatea Valenciană, că Agenţia Meteorologică de Stat – AEMET a emis un cod portocaliu de furtuni și intensificări ale vântului, precum și stare extrem de agitată a apei mării, cu potenţial periculos, până cel puţin în data de 13 septembrie 2019, pentru coasta mediteraneeană a Spaniei, astfel: 10 septembrie 2019 – Catalunia și Insulele Baleare; 11 septembrie 2019 – Comunitatea Valenciană și Insulele Baleare; 12 septembrie 2019 – Murcia și sud-estul Peninsulei Iberice.

În ceea ce privește vântul, în special în zona mediteraneană, vor fi rafale puternice pe lina coastei, începând din data de 10 septembrie 2019 în Catalunia și Insulele Baleare și care se vor deplasa în timpul zilelor următoare spre estul și sud-estul Peninsulei Iberice. Starea mării va fi caracterizată de un vânt cu forța 7 până la 8 și mare agitată (cu zone de mare foarte agitată în larg).

În Comunitatea Valenciană este posibil ca zborurile operate pe aeroporturile internaționale de la Castelló, Valencia şi Alicante să aibă întârzieri faţă de orarul normal de decolare / aterizare, sau chiar să fie anulate.

De asemenea, circulația rutieră, pe autostrăzile A7 (CV10) Castelló de la Plana – Valencia – Alcoy – Alicante, AP7 Vinaros – Castelló de la Plana – Valencia – Calpe – Alicante, A31 Alicante – Albacete, A35 Valencia – Albacete si A3 Valencia – Madrid, va fi afectată din cauza fenomenelor meteo extreme, mai ales în zonele montane pe care le traversează, în special din cauza precipitațiilor și rafalelor violente de vând dinspre zona montană către mare (în special pentru conducătorii de camioane). De asemenea, se recomandă maximă precauţie pentru circulaţia pe drumurile naţionale şi regionale din zona de câmpie de-a lungul coastei din sudul provinciei Valencia, situată sub nivelul mării, unde pot avea loc inundaţii şi viituri instantanee, inclusiv cu antrenare de noroi şi fragmente de rocă.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34964212446; +34964203331; +34964203234; +34964216008; +34964217836, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. Cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de permanență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34677842467.

Se recomandă consultarea paginilor de Internet http://www.meteoalarm.eu, http://www.aemet.es/en/eltiempo/prediccion/avisos?w=mna, http://castellon.mae.ro/contact, www.mae.ro, precum şi pagina de Facebook a Consulatului României la Castellón de la Plana https://www.facebook.com/consromcastellon și se reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziție aplicația “Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații și sfaturi de călătorie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*