Asociația Produs de Cluj este prezentă la “Săptămâna Verde” de la Berlin

Asociaţia Produs de Cluj este prezentă la Expoziţia Internaţională Grune Woche

Asociaţia Produs de Cluj, entitate care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, începe sezonul 2019 al târgurilor la Berlin, unde va participa la Expoziţia Internaţională Săptămâna Verde. Desfăşurat în perioada 18-27 ianuarie, evenimentul este cel mai mare din lume destinat sectorului agricol și industriei alimentare.

Consiliul Județean Cluj, prin Asociaţia Produs de Cluj, va fi prezent pentru a patra oară la acest târg, cu o parte dintre micii întreprinzători locali, păstrători şi promotori ai tradiției în domeniul produselor alimentare, dar şi cu un ansamblu folcloric care va asigura momentele artistice la standul României. Târgul de la Berlin constituie un eveniment extrem de important atât prin prisma participării cât şi al numărului de vizitatori, aspecte care au stat la baza deciziei de participare și la ediţia din acest an. Un argument în plus, esențial, l-a reprezentat succesul de care produsele clujene s-au bucurat la edițiile anterioare.

Asociaţia Produs de Cluj va avea la Expoziţia Internaţională Grune Woche un stand de 28 de metri pătraţi, unde vor fi expuse produse apicole şi de patiserie, lavandă şi vinuri. La Berlin va fi prezent şi Ansamblul Folcloric Studențesc „Mugurelul” al Universității ,,Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ansamblu care, la propunerea asociaţiei clujene, a fost ales de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să asigure momentele artistice la standul naţional al României.
Expoziţia Internaţională Grune Woche de la Berlin se află la a 84-a ediţie şi este cel mai vizitat târg din capitala Germaniei. La eveniment vor participa aproape 1700 de expozanţi din aproximativ 70 de ţări, vor avea loc sesiuni de comunicări pe teme legate de agricultură şi industrie alimentară, precum şi dezbateri pe subiecte de actualitate în domeniu. În cadrul manifestării expoziţionale va avea loc Forumul Mondial al Miniștrilor Agriculturii, reuniune la a cărei desfăşurare România este partenerul ţării gazdă.

La ediţia din 2018 a târgului au fost înregistraţi peste 400 de mii de vizitatori.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*