AMURAL Festival Vizual vă așteaptă la Brașov în perioada 23 – 26 august

AMURAL Festival Vizual

În perioada 23-26 august are loc a patra ediție a AMURAL Festival Vizual, intitulată sugestiv Ediția A4. Cei care doresc să ia parte la cele 4 zile de spectacol audio vizual sunt așteptați pe Aleea de după Ziduri și nu numai.

Amural este un eveniment deosebit, care se desfășoară în locații speciale, cu care lumea este mai puțin obișnuită. Este vorba de cadrul natural de După Ziduri, de zona medievală a Turnurilor, dar și într-un vechi cinematograf, care este practic readus la viață cu ocazia acestui festival, prin intermediul artelor vizuale.

Zidul cetății, Turnul Alb, Bastionul Graft sunt ecranele cele mai căutate și mai provocatoare pentru artiștii invitați. Surprizele vin însă când adăugăm la lista proiecțiilor Casa Colaj (Crucea Roșie), Casa Bântuită, Turnul Măcelarilor și chiar râul Graft.

Cel mai puternic proiector va fi 15.000 lumeni laser, cea mai nouă și mai bună tehnologie de proiecție. Acesta va lumina Turnul Alb, astfel încât proiecția să fie vizibilă din Piața Sfatului și chiar de pe Tâmpa.

Recunoscut drept festivalul cu cele mai multe proiecții video simultane, AMURAL plusează în acest an și cu o listă impresionantă de show-uri Audio-Video de neratat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*