AIR: „De la 1 iunie, România își redeschide granițele pentru incoming”

Stațiunea Mamaia

Asociația Incoming Romania (AIR) salută decizia Guvernului României, de a renunța la interdicția intrării cetățenilor străini în România, măsură impusă în starea de urgență și în cea de alertă, odată cu relaxările anunțate din data de 1 iunie.

„Este o măsură benefică pentru noi toți și este, de fapt, semnalul repornirii turismului internațional în România. De acum înainte, turiștii străini pot sosi să ne viziteze, cu respectarea hotărârilor CNSU privind accesul în țara noastră în funcție de țara de unde sosesc și de riscul acesteia de COVID 19 pentru România”, au precizat reprezentanții AIR.

Potrivit acestora, partenerii străini ai agențiilor românești specializate în incoming din țară așteptau această măsură pentru a promova din nou destinația România și a relua vânzarea de pachete turistice pentru această destinație.

„Este un semnal puternic extern al siguranței și securității în destinația turistică România. Așteptăm cu încredere continuarea măsurilor de relaxare, care să ne aducă mai aproape de normalitate și la condițiile optime de derulare a serviciilor de turism în România. Acum este în responsabilitatea noastră, a tuturor actorilor din industria ospitalității, să ne implicăm, să oferim servicii turistice în România, de calitate, în condiții de siguranță pentru clienții noștri. România își așteaptă oaspeții, cu încredere, să descopere o țară frumoasă, inspirată de tradiții și vie, cu privirea spre viitor”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația GoNEXT, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe GoNEXT.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*